Petrila: Atenție, se ia apa!

Se ia apa la Petrila! Vorbim despre lucrările ce vor avea loc la intrarea în oraș, acolo unde au loc miercuri mai multe cuplări și, ca atare, populația va rămâne fără apă timp de mai multe ore. La punctele importante, se va asigura apa din instalații special destinate acestui tip de lucrări.
Apa potabilă va fi sistată în orașul Petrila, miercuri, între orele 08:00 ÷ 18:00, iar zonele afectate sunt pe străzile: Republicii – de la intrarea în Petrila până la Poștă, Tudor Vladimirescu, Minei, Cărbunilor, Castanilor, Primăverii, Roșia, Prislop, 22 Decembrie, Vulturului, Prundului, Cocoșului, Alexandru Sahia, Parângului.
„Având în vedere faptul că rețeaua nouă care a fost montată, trebuie legată la rețeaua veche. E programată această lucrare de aproximativ o săptămână. Este defapt a doua zi de miercuri consecutivă, în care restricțiile de acest fel sunt necesare pentru a continua contractul pe orașul Petrila. Va fi afectată populația care stă în zona Poștei, până în zona barierei, dar în punctele de importanță deosebită, cum este centrul de vaccinare, sau aproape de spital, vom avea două instalații care vor asigura apă potabilă, Și, oriunde este nevoie în orașul Petrila, vom pune la dispoziție o cisternă cu apă potabilă”, a spus Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Restricțiile au loc în zonele în care au avut loc lucrări în proiectul de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare ce sunt derulate, în aceste zile, în orașul Petrila. „Contractul a trecut de jumate, iar undeva la sfâșitul anului se finalizează pentru orașul Petrila. Miercuri de vor face 3 cuplări, miercurea viitoare alte două. Partea de aducțiune este finalizată și urmează și acolo să facem cuplările, pe apă și pe canal. Acolo, la canalizare, când am săpat, am descoperit lucruri pe care nu le știe nimeni, nici cei mai vechi colegi de la Apa Serv, dar reușim ca numărul orelor de oprire și, desigur, deranjul, să fie cât mai scurt”, mai spune Cristian Ionică, Rețelele nou reabili­tate sau construite se pot realiza doar dacă se oprește apa în zonele în care are loc cuplarea și, ca atare, cei de la Apa Serv caută să finalizeze mai multe astfel de lucrări, atunci când opresc apa.
Diana Mitrache

 

Advertisements