Petiția Asociației Transportatorilor pe Cablu din România a avut ecou. Vacanța din luna februarie ar putea fi reintrodusă, din noul an școlar. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut discuții cu reprezentanții asociației.
”Analizăm această variantă, chiar dacă liniile directoare pentru calendarul următorului an școlar au fost deja anunțate”, a declarat Cîmpeanu, potrivit educatieprivată.ro.
Răspunsul ministrului vine în contextul în care Asociația Transportatorilor pe Cablu din România a lansat luni o petiție, prin care solicită reintroducerea vacanței de iarnă în calendarul școlar. Și cei din Straja au susținut acest demers.
”Solicitam acordarea vacanţei de iarnă de 2 săptămâni în luna februarie începând cu anul şcolar 2022-2023 deoarece: o minte sănătoasă nu se poate dezvolta decât într-un corp sănătos; activitatile în aer liber iarna ajuta la creşterea imunităţii copiilor; toate ţările cu munţi din Europa (Germania, Austria, Italia, Polonia, Slovacia, Elveţia, Franţa, Cehia şamd ) au vacante de iarnă, în februarie de 2 săptămâni. În Germania de pildă autorităţile au numit vacanța de la final de februarie “Sportferien”, adică vacanța pentru sport; sistemul educaţional din România a fost implementat în ultimii 32 de ani în aşa fel încât copii să beneficieze de o vacanţă de iarnă. Excepţie de la această regulă o fac doar 2 ani şcolari 2019-2020 respectiv 2021-2022”, arată Asociația Transportatorilor pe Cablu din România.
Odată eliminată vacanța din luna februarie, România devine singura ţară din blocul comunitar cu reliefe montane care nu va avea vacanţa de iarnă. Mai mult, Asociația notează și faptul că implicaţiile sociale şi economice pe care le- aduce această vacantă întregii industrii turistice montane cât şi beneficiarilor /furnizorilor/ servicilor de pe orizontală.
Monika BACIU