Autotitățile locale au scos la licitație contractul privind achiziția de dotari pentru Centrul de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate, în cadrul proiectului: ,,Înființare Centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate”. 304.590 lei este valoarea contractului de achiziție, însă numai pentru un singur lot au fost depuse oferte.
”Obiectivul general al proiectului ,,Înființare Centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate” este construirea unui centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate. După finalizarea lucrărilor de construire a centrului este necesar a
se asigura dotarea acestuia cu
produse/echipamente specifice care să asigura funcționalitatea obiectivului. Astfel se vor achiziționa: – mobilier constând în: mese cu diferite funcționalități, dulapuri și rafturi de depozitare, birouri, scaune, table scolare, perete de oglindă, șevalet; – echipamente IT/electrice/electronice/digitale, constând în: display interactiv smart board, televizor, sistem sonorizare, proiector, imprimantă, computer, veioză, aparat foto; – instrumente muzicale contând în: vioară, chitară, instrumente de suflat”, arată documentul.
Două loturi, cele care privesc achiziția de mobilier și instrumente musicale au fost anulate. Doar pentru lotul care privește achiziția de echipamente IT/
electrice/electronice/digitale au fost depuse două oferte din partea SAFETY TECHNOLOGY și GIMAR MICROTECH S.R.L
Municipiul Vulcan va avea un centru de resurse comunitare de care vor beneficia peste 800 de persoane din zone marginalizate din localitate. Asta, printr-un proiect ce va fi implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și al cărui contract de finanțare a fost semnat zilele trecute de reprezentanții municipalității din Valea Jiului și cei ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Monika BACIU