Stratul de zăpadă este potrivit pentru a putea fi practicate sporturile de iarnă în Straja. Administratorii domeniului schiabil anunță că trei noi pârtii de schi s-au deschis pentru iubitorii sportului alb. Urmează și alte pârtii a fi deschise până de sărbători.
”Totodată până de sărbători vom amenaja și pârtia Baloo de sub telegondolă. Pentru pârtia Lupului mai avem puțin de așteptat”, arată administratorii domeniului schiabil Straja.
În total, în Straja sunt amenajate 12 pârtii, pentru schi și snowboard, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu. Pârtiile sunt întreţinute cu ajutorul ratracurilor și a tunurilor de zăpadă artificială.
Pârtia Canal I are o lungime de 1400 de metri, și o diferență de nivel de circa 180 de metri. Este amenajată pentru snowboard, iar gradul de dificultate este dificil. Pârtia Canal II are o lungime de circa 1200 de metri, iar dificultatea este medie. Pârtia Mutu 2 are o lungime de circa 1,3 kilometri.
Monika BACIU