Nu mai putin de 3.300 de angajati ai CNH Petrosani isi vor pierde locurile de munca pana in anul 2018 prin inchiderea exploatarilor miniere necompetitive ce urmeaza sa fie inchise, respectiv Petrila, Uricani, Paroseni. Guvernul a aprobat, printr-o Hotarare, acordarea ajutorului de stat pentru facilitatea inchiderii minelor de carbune necompetitive din cadrul Companiei Nationale a Huilei SA Petrosani, pentru anul 2012.

Astfel,  suma totala a ajutorului de stat este de 213,085 milioane de lei, fonduri alocate de la bugetul de stat conform normelor europene in domeniu, pentru acoperirea diferentei dintre costurile de productie previzibile si veniturile previzibile, precum si pentru acoperirea costurilor exceptionale.

Mai exact, pentru produsul huila energetica livrat de unitatile in proces de inchidere definitiva se acorda ajutor de stat in suma de 158,379 milioane de lei, fonduri destinate acoperirii pierderilor aferente productiei curente.

Pentru acoperirea costurilor exceptionale, destinate sa acopere cheltuielile ocazionate de programe de reconversie sociala, gratuitati pentru pensionarii proveniti din activitatea miniera si masuri de sprijin pentru persoanele disponibilizate, se acorda 54,706 milioane de lei.

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri va monitoriza nivelul de acordare a ajutorului de stat, astfel incat pretul carbunelui livrat de unitatile producatoare de carbune care beneficiaza de ajutor de stat sa nu fie mai mic decat preturile carbunelui de o calitate similara, provenita din terte tari.

Comisia Europeana (CE) a aprobat recent acordarea unui ajutor de stat de 1,17 miliarde de lei (circa 270 de milioane de euro) pentru inchiderea minelor de carbune necompetitive din unitatile Petrila, Uricani si Paroseni ale Companiei Nationale a Huilei (CNH).

Pentru anul 2012, prin Hotararea aprobata, s-a decis acordarea unui ajutor de stat in suma de 213,085 milioane de lei, urmand ca in urmatorii ani, pana in 2018, sa fie acordat ajutor de stat pana la suma totala de 1,17 miliarde de lei.

Tot printr-o alta Hotarare, Guvernul a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Compania Nationala a Huilei SA Petrosani. Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru aceasta companie, pe anul in curs, s-a realizat avand in vedere, in principal, urmatoarele aspecte:

• Nivelul estimat al productiei pentru 2012;

• Nivelul estimat al inflatiei pe anul 2012 la 3,4%;

• Demararea executarii silite de catre ANAF pentru a prelua partile neviabile din companie in schimbul obligatiilor fiscale;

• Veniturile aferente ajutorului de stat necesar sunt conform normelor europene in domeniu;

• Bugetul de cheltuieli totale pe anul 2012 se pastreaza la nivelul executiei preliminate pe 2011 (100,2%)

Avand in vedere Decizia CE 787 din 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea inchiderii minelor de carbune necompetitive, in urma analizei situatiei tehnico-economice a minelor din cadrul CNH Petrosani, s-a stabilit ca exploatarile miniere Petrila, Paroseni si Uricani vor fi inchise in perioada 2011-2018. Pentru a accesa ajutorul de stat acordat conform legislatiei europene, CNH Petrosani a intocmit Planul de inchidere si documentatia de finantare a costurilor de inchidere pentru cele trei exploatari miniere. Aceste documentatii fac obiectul notificarii transmise Comisiei Europene.

Marius MITRACHE