M inisterul Energiei notează că pentru ”amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbești” este necesară suma de 102 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor.
Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești a fost deja realizată aproape în
totalitate, iar acum totul este conservat. Asta, pentru că ecologiștii vorbesc despre distrugerea unui râu, într-o zonă protejată.
La finalizarea
proiectului, pe râul Jiu, dacă vor fi puse vreodată în funcțiune, centralele Dumitra dinspre Petroșani și cea de la Bumbești-Jiu vor avea o putere instalată totală de 65 MW și un aport
energetic de 259 GWh/an. Valoarea totală a investiției se ridică la 230 de milioane de euro, iar acum trebuie conservată și sunt
necesare mai multe avize.
În primăvara acestui an, Parlamentul a adoptat legea prin care pot fi
continuate lucrările la hidrocentralele din zonele protejate.
Proiectele de construire de hidrocentrale aflate în execuție și realizate în proporție de peste 60% la data de 1 mai 2022 vor putea fi continuate,
finalizate și puse în execuție chiar dacă amplasamentele lor se află în arii naturale protejate de interes național, cu condiția ca Ministerul Mediului să propună, în compensare pentru suprafețele ocupate de acest proiecte, zone echivalente din punct de vedere al biodiversității care să fie declarate arii naturale protejate,
potrivit unui proiect de lege de modificare a OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate adoptat de Camera Deputaților în calitate de cameră decizională, al cărui scop declarat este „realizarea cu celeritate a proiectelor investiționale aflate
într-un stadiu avansat de executare”, pentru creșterea capacității de producție de energie hidro a României.
Monika BACIU