Nu vă grăbiţi să vă reînnoiţi actul valabil pentru a conduce un vehicul. Permisele care expirau la finele lunii august pot fi valabile încă 7 luni. Este o decizie ce va fi validată în toată Uniunea Europeană.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungeşte în mod automat cu 7 luni. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 din Directiva 2006/126/CE şi ale punctului 3 litera (d) din anexa I la directiva menţionată, valabilitatea permiselor de conducere care ar fi expirat sau ar urma să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se consideră că este sau că a fost prelungită cu o perioadă de şapte luni de la data expirării menţionată în fiecare astfel de permis de conducere.
Prin urmare, în cazul preschimbării unui permis de conducere eliberat de un stat membru a cărui valabilitate administrativă a expirat în perioada menţionată, până la emiterea unui permis de conducere similar românesc, se va elibera dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie cu respectarea termenelor prevăzute în Regulament şi a legislaţiei incidente în vigoare.
Diana Mitrache