După succesul deosebit de care s-a bucurat expoziția de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă” organizată în luna iunie la Deva, a fost rândul iubitorilor de artă din Petroșani să se bucure de talentul, imaginația și creativitatea zecilor de artiști amatori, membri ai Clubului de arte
plastice „Curcubeu”, club care își desfășoară activitatea în cadrul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, sub îndrumarea doamnei Simona Löcsei, bibliotecară și, totodată, talentat artist plastic, care și-au expus lucrările în foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 iulie – 25 august 2023.
Vizitatorii au fost invitați să admire diverse lucrări realizate de membrii Clubului de arte plastice „Curcubeu”. Cursul organizat în cadrul clubului urmărește cultivarea talentului pentru pictură al oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani care simte o chemare spre artă, spre pictură, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. Toți cei care au dorit să se familiarizeze cu tehnici precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel au aflat în aceste cursuri modalitatea ideală de a-și pune în valoare talentul.
Îndrumați cu competență, cursanții au realizat lucrări de mare sensibilitate, originale, cu valoare artistică, în care autorii lor și-au dat frâu liber imaginației, sentimentelor lăuntrice. Temele alese au fost variate, în concordanță cu personalitatea și inspirația fiecăruia, astfel că au rezultat lucrări cu vădite calități estetice, stilistice și artistice. De la peisaj la portret, de la alegorii la pictură abstractă, non figurativă, fiecare artist amator și-a pus amprenta personalității pe lucrarea realizată cu limbajul plastic propriu, adecvat personalității sale.
Lucrările ce au fost vernisate aduc laolaltă o tematică generoasă, o triadă care a dat ocazia autorilor de a-și exprima liber sentimentele inspirate de noțiunile sub semnul cărora este organizată expoziția: credința sinceră, tradiția românească și dragostea pentru natura în veșnică schimbare și-au găsit un loc ideal pentru a bucura privirile celor care iubesc frumosul și doresc să petreacă clipe reconfortante în universul mereu tânăr al artei.
Ambianța artistică, plină de farmec a expoziției a fost fericit întregită cu minunatele momente muzicale oferite de îndrăgitul cvartet de coarde „Cuore”, alcătuit din instrumentiștii, profesori de muzică, Bianca Pienariu, vioară, Radu Stan, vioară, Adrian Lazăr, violă, și Camelia Iakab, violoncel. Recitalul a întrunit aprecierea caldă a publicului care i-a răsplătit pe artiști cu îndelungi aplauze.
Folosesc acest prilej pentru a mulțumi Consiliului Județean Hunedoara, domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnului Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă bibliotecii noastre. Beneficiind de acest sprijin, reușim să organizăm activități de înaltă ținută, așa cum a fost și întâlnirea noastră de la Petroșani.
Manager,
Ioan Sebastian Bara