În acest an se împlinesc 200 de ani de la nașterea marelui om politic și patriot român, Avram Iancu, figură emblematică a istoriei românilor. Așteptată cu emoție și mândrie de către organizatori și participanți, Conferința Internațională „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca” și-a deschis lucrările în ziua de 9 mai 2024, la Deva. Evenimentul este organizat de Consiliului Județean Hunedoara, prin Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, și în parteneriat cu Academia Română și Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca.
Conferința se dorește a fi o manifestare științifică de mare anvergură, cu participarea unor consacrați oameni de știință români și străini ce vor susține comunicări legate de personalitatea complexă a lui Avram Iancu, de epoca plină de frământări în care a trăit și a luptat, de contextul intern și internațional în care au avut loc evenimentele revoluționare din Transilvania, evenimente ce l-au avut în centru pe acest erou al neamului românesc.
Comunicările, realizate la un înalt nivel științific de către istorici specialiști în istorie modernă, sociologi, filologi, cercetători din domeniul presei, sunt caracterizate printr-o mare diversitate tematică și toate au ca punct de referință zugrăvirea unui impresionant portret al celui care nu a avut alt vis decât să-și vadă națiunea fericită.
De asemenea, pe lângă personalitatea lui Avram Iancu, se vor pune în lumină și epoca revoluției pașoptiste din Europa, ideologiile dominante, contemporanii români și europeni ai liderului moților, legăturile existente între revoluționarii vremii etc.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, s-a implicat cu responsabilitate în acest proiect științific ambițios. Ca importantă instituție de cultură a județului Hunedoara, am considerat că, în acest fel, dăm dovadă de prețuire și de profund respect față de Avram Iancu a cărui luptă de-o viață se leagă strâns de locuri emblematice din județul Hunedoara, de Țara Moților.
De ce a fost nevoie de organizarea unei conferințe in memoriam Avram Iancu? Răspunsul ni-l dau cuvintele emoționante ale istoricului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care ne spune că: „Avram Iancu are o reverberaţie specială în sufletele noastre şi aici, în Transilvania, nu trebuie să fii specialist în perioada secolului al XIX-lea sau în desfăşurarea revoluţiilor de la 1848 – ’49 ca să te raportezi cu emoţie la Avram Iancu, pentru că Avram Iancu este o efigie, este în sufletul nostru”. Cuvinte care ne umplu de emoție și de un profund sentiment patriotic, un sentiment pe care, în ciuda unor curente actuale, îl purtăm în inimi atâta timp cât vom trăi pe acest pământ și vom rosti cuvinte românești.
De ce am dorit să organizăm în județul Hunedoara această conferință? Pentru că de județul Hunedoara, de fiecare colț al Țării Moților se leagă numele, faptele și amintirea lui Avram Iancu: Baia de Criș, Țebea, După Piatră, Brad sunt locuri cu valoare de efigie în studierea personalității acestui mare patriot român. Pentru că în județul nostru, sub gorunul lui Horia, la Țebea, lângă Biserica cu Tricolor, crăișorul își doarme somnul de veci. Nu în ultimul rând, pentru că tot în județul Hunedoara, la Gurasada, s-a născut istoricul Silviu Dragomir, cel care a scris o monumentală biografie a lui Avram Iancu.
Deschiderea lucrărilor conferinței a stat sub semnul mesajului și al emoționantei alocuțiuni susținute de domnul academician Ioan Aurel Pop care a spus, printre altele, că:„Avram Iancu rămâne pentru români și europeni un model de om de acțiune îndreptată spre emancipare, spre libertate, unitate și frăție.”
Cu aceeași emoție, domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a salutat prezența la Deva a unor istorici și specialiști de marcă ale căror comunicări vor contribui la creionarea portretului marelui nostru erou național. Totodată, și-a exprimat bucuria și satisfacția pentru faptul că instituția pe care o conduce a sprijinit necondiționataceastă impresionantă manifestare științifică și de suflet.
De asemenea, de pe scena Sălii Mari a teatrului devean, au mai salutat această conferință și alți invitați de marcă, personalități din mediul politic, științific și ecleziastic. Astfel, doamna Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a vorbit cu multă emoție despre această manifestare științifică pe care o simte apropiată sufletește, date fiind legăturile vechi și trainice pe care le are cu Țara Moților. La rândul său, sociologul și omul politic Vasile Dâncu a subliniat importanța acestui eveniment și a declarat că se simte onorat să fie prezent la o manifestare de un nivel atât de ridicat. Istoricul Ioan Bolovan, de la Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, a remarcat, în cuvântul său, ținuta științifică cu totul deosebită a acestei conferințe prin bogăția de informații noi, inedite ce se vor prezenta, rod al unor cercetări asidue din partea celor care vor prezenta comunicări.
În sfârșit, cu pioșenie și vorbe pline de căldură, preasfințitul părinte Nestor, episcopul Devei și Hunedoarei, a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru toți cei prezenți și a urat succes acestei conferințe dedicate martirului neamului românesc, Avram Iancu.
O simplă privire aruncată asupra subiectelor comunicărilor ne arată complexitatea și diversitatea punctelor de vedere, originalitatea și ineditul unor abordări. Personalități de marcă ale vieții științifice românești, istorici, oameni de cultură, au venit în fața noastră cu studii elaborate după cele mai riguroase reguli ale cercetării științifice. A vorbi despre Avram Iancu, despre epoca în care a trăit și a luptat, despre anul revoluționar 1848, despre configurația relațiilor politice din acea perioadă și reflectarea acestor relații în presa vremii este un demers dintre cele mai complexe și mai sensibile. Documentarea impecabilă, competența ireproșabilă și respectul față de profesia de istoric a autorilor sunt, însă, tot atâtea atuuri care conferă o ținută elevată comunicărilor specialiștilor.
Este de menționat și faptul că anul Avram Iancu a fost un prilej deosebit pentru reeditarea de către Consiliul Județean Hunedoara, cu textul integral, a volumului aniversar, opera de căpătâi a istoricului Silviu Dragomir,
„Avram Iancu – o viață de erou”. Volumul este prefațat de un amplu studiu introductiv semnat de istoricii Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, cu un cald cuvânt de prețuire scris de academicianul Ioan-Aurel Pop și o prefață semnată de Liviu Maior.
Conferința și-a propus să pună în lumină un adevăr de necontestat: figura lui Avram Iancu, eroică și tragică deopotrivă, „ne însoțește și ne însuflețește”, aducându-ne mereu aminte că avem datoria de a nu da uitării trecutul nostru cu eroii și martirii lui.
Lupta și jertfa lui Avram Iancu nu trebuie învelite în lozinci patriotarde, ci moștenirea lui trebuie să trezească în inimi sentimente curate de dragoste de țară. Acesta a fost și principalul scop al conferinței și suntem convinși de reușita acestui important proiect științific pe care l-am pregătit cu responsabilitate și mândrie.
Am fost deosebit de bucuroși că am reușit să organizăm această manifestare științifică la un nivel care onorează așa cum se cuvine memoria lui Avram Iancu, cel care se află mereu în inimile românilor ardeleni, în inimile tuturor românilor. Conferința noastră am conceput-o ca o datorie sfântă pe care o avem față de memoria acestui desăvârșit patriot român.
Dacă am dori să sintetizăm valori perene precum curaj, demnitate, credință, dragoste fierbinte față de poporul român, jertfire de sine, atunci ar fi de ajuns două cuvinte mari cât întreaga Românie: Avram Iancu.
Manager,
Ioan Sebastian Bara