Procurorii DIICOT pun în aplicare 95 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Argeș, Vâlcea, Dâmbovița, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Maramureș, Prahova și municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals privind identitatea, fals în declarații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit DIICOT, „DIn materialul probator administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, s-au constituit și au acționat pe raza județului Argeș un număr de 5 grupări de criminalitate organizată, de tip piramidal ( structurate pe baza unor relații de rudenie, vecinătate sau prietenie), specializate în contrafacerea permiselor de conducere și a documentelor de identitate, scopul fiind obținerea într-un timp scurt de beneficii materiale consistente.
Membrii grupurilor infracționale organizate au înlesnit pentru cetățeni români și străini obținerea contra-cost a unor permise de conducere false, precum și acte de identitate care atestau, în mod nereal, că persoanele în cauză au domiciliu sau reședința pe teritoriul respectivelor state.
Sub coordonarea liderilor, suspecții din eșaloanele inferioare au identificat persoane interesate să obțină documente false (cărți de identitate și permise de conducere) și au colectat sumele de bani primite de la acestea, pe care ulterior le-au predat liderilor, primind un procent din încasări.
Interacțiunea între membrii grupărilor de criminalitate organizată și ”clienți” s-a realizat prin intermediul unor rețele de socializare și servicii de mesagerie online”, se arată în comunicatul DIICOT
Peste 50 de suspecți urmează să fie conduși pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești.