I ndividul a adoptat o atitudine umilă în fața judecătorului, în speranța că-l va convinge că n-a putut să achite de obligații față de
propriul copil din cauza sărăciei. N-a crezut că instanța îi va verifica atent susținerile și va descoperi că minte, așa că a ajuns în pușcărie.

Bărbatul judecat de abandon de familie a fost învinuit că nu a plătit pensia alimentară fiicei sale încă din anul 2018. ”Cu ocazia audierii în calitate de inculpat a susținut că nu a achitat pensia de întreținere în favoarea minorei întrucât are o situație financiară grea, câștigă lunar 2400 lei, este singurul întreținător al familiei, soția sa nu lucrează, iar fiul său în vârstă de 9 ani are probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu astm, fapt pentru care este nevoit să-i cumpere lunar acestuia medicamente. Nu ar putea spune suma pe care o datorează minorei”, se arată în dosarul de la Judecătoria Deva. Fata le-a spus magistraților că nu își cunoaște tatăl, întrucât l-a văzut o singură dată când a fost la proces. Instanța a cerut instituțiilor abilitate să transmită ce venituri a realizat individul și a descoperit că minte. Pe lângă un salariu decent încasat lunar, tatăl delăsător a câștigat bani și din pariuri. ”Imposibilitatea de plată invocată de către inculpat (…)este nefondată, în condițiile în care acesta a dispus de suportul financiar necesar practicării jocurilor de noroc, realizând venituri și din activități lucrative”, a concluzionat instanța. Bărbatul în vârstă de 40 ani a mai fost condamnat tot pentru abandon de familie, dar cum nu s-a îndreptat a fost iarăși condamnat la 1 an de închisoare. Instanța a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare, a contopit pedepsele și a rezultat o condamnare de 1 an și 3 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție.