Un cercetãtor în geofizicã si electronicã, un specialist în astronavigatie, din Petrila, a fost distrus de Securitatea comunistã prin asa zisa metodã ”spãlarea creierului”. O informare, care exprima pozitia unei minti sclipitoare, nu a fost pe placul regimului Ceausescu, drept pentru care l-a supus pe Gelu Crisan la caznele securiste pentru a-l da pe brazdã. Cum acest lucru nu a fost posibil, i s-a administrat injectia care l-a transformat în ”om cu mintea rãtãcitã”.
Omul de rând, cel care nu s-a confruntat cu Securitatea regimului Ceausescu, nu-i vine sã creadã ce descoperã dupã atâtia ani, exclamând invariabil: eu nu am stiut despre asa ceva! Cel cãruia i s-a cumpãrat sufletul, printr-un loc de muncã, repartizarea unui apartament si cumpãrãturi în rate, viata i-a trecut între serviciu si casã, eventual si cu cele douã ore de emisie tv pe zi, cu apa si curentul dat cu portia. Cei care-si puneau întrebãri existentiale, care aveau idealuri si dincolo de pragul casei, cei care, vorba lui Brâncusi, au cãutat toatã viata lor zborul, cunoasterea si dumnezeirea, au avut mari probleme. Multi au murit pentru vina de a vedea derapajele unei lumi ca o închisoare, dar si mai multi au fost transformati în plante pentru cã au vorbit considerând cã este o datorie de onoare. Ca urmare, deminatea era tinta principalã a securitãtii comuniste, pentru cã demnitatea nu acceptã sã trãiascã în genunchi…
Nobletea celui descult prin zãpadã
Il cheamã Gelu Crisan, este din Petrila, are 56 de ani, si a fost un om de exceptie, o valoare pentru tara lui si o mândrie a orasului, a Vãii Jiului si a judetului. Cei care i-au fost colegi si vecinii povestesc despre Gelu cã a fost cercetãtor în fizicã atomicã si profesor universitar la Bucuresti.
Înalta educatie si inteligenta de exceptie se regãsesc si acum la Omul care umblã descult prin zãpadã, iar vara poartã bocanci si uneori costum de schi. Uneori, când i se face rãu, îl vezi cum se culcã singur pe pãmânt, apoi îsi urmeazã drumul cu câinele sãu, poate singurul sãu prieten adevãrat… Cu ochii mari, albastri si extrem de expresivi, la Gelu se simte boemia celor cu minte sclipitoare. Recitã versuri ale marilor clasici, discutã cu cei ce nu fug de el despre subiecte ale cãrtilor premiatilor Nobel, ajutã elevi mai mici si chiar liceeni rezolvându-le probleme de fizicã si matematicã, uneori le atrage atentia asupra comportamentelor neadecvate, iar nobletea si calitatea umanã rãzbat din orice gest, atitudine si mai ales din… recunostinta fatã de cei care i-au întins o mânã. Gentileata sa este atât de rarã încât multi cred cã nu mai existã. Noi am rãmas uimiti s-o descoperim la un om al cãrui creier a fost spãlat de Securitate.
Generatie bãtutã de soartã – sase morti… si Gelu
Apropiatii spun cã mintea lui Gelu s-a îmbolnãvit în urma unei injectii. ”A fost un copil eminent, a intrat din prima la liceu, apoi la facultate si la a doua facultate. A devenit cercetãtor ulterior, pe la Bucuresti. A fost cãsãtorit, socrul sãu, am înteles cã lucra în Comitetul Central pe vremea lui Ceausescu. Are un copil, care a venit sã-l invite la nunta lui. Am aflat cã a fãcut o informare politicã, asa cum se fãcea atunci, dupã care a ajuns asa. Se spune cã ar fi criticat sistemul si mai ales practicile din domeniul în care lucra el. Acea infirmare politicã nu doar cã a scris-o, dar a si sutinut-o, cu copletãrile si argumentele lui. A fost un bãrbat tare frumos, senin si deschis. Se stie cã dintr-o injectie. Dar toti spun cã Securitatea a fãcut asta. Generatia nostrã a fost o generatie bãtutã de soartã. Majoritatea celor cu adevãrat buni, colegi de-ai mei, au murit. Au fost sase oameni eminenti… Tatãl sãu a lucrat la minã, acum este pensionar si stau împreunã. Mama lui a fost nevoitã sã plece în Franta… Gelu a rãmas un om de bunã calitate, chiar dacã mintea lui o mai ia razna”- a povestit Elisabeta B., fosta colegã de scoalã generalã si vecina lui Gelu.
De la Topografie, Petrol si gaze, la astronavigatie…
În momemte de luciditate, dacã este întrebat, Gelu povesteste, putinilor oameni în care are încredere, viata sa, dar invariabil roagã pe cel din fata sa ca nu cumva sã-l pârascã ”SSP”-ului, adicã serviciului de securitate si protectiei stiute de el de pe vremea ”aceea”. Fostul cercetãtor a povestit despre fiul sãu Bogdan si fosta sotie Roxana cu duiosie, iar atitudinea lui exprimã mândrie si dor, dar si durere acceptatã. Gelu ne-a ajutat sã legãm piesele disparate ale pregãtirii sale, aflate de la cunoscuti. A studiat pe rând Topografia, Geofizica, Programarea numericã a datelor si Electronica. A lucrat un an la mina Petrila, apoi la Institutul de Cercetare Petrol si Gaze, a fost profesor universitar la Bucuresti, a fãcut cercetare si proiectare, apoi a trecut în astronavigatie…
A vorbit cu multã consideratie despre un anume Ionut Sturza, cu care s-a cunoscut pe vremurile sale bune, si pe care pare sã-l fi apreciat cu adevãrat. Nu am flat dacã este vorba fostul premier al Moldovei, cel care a înfiintat Alianta pentru Democratie si Reforme si este specialist în comert exterior si a fost vicedirector într-o asociatie de profil, viceconsul al Kazasthanului etc. Ion Sturza are 53 de ani, cu trei ani mai mic decât Gelu, iar drumurile lor sã se fi intersectat… Poate fi si un descendent al familiei Sturdza. Nu am reusit sã aflãm pentru cã teama lui Gelu de Securitate se manifestã si acum.
De ce Doamne, de ceSS
Zilele trecute, Gelu m-a întâpinat cu niste versuri. A recitat îndelung, cu ochii când ridicati cãtre cer, când privind dincolo de mine, ceva depre muzã si somn al ratiunii, despre dragoste si lipsa ei, despre durere si bucuria soarelui, despre Sisif si povara omului… Am crezut cã asteaptã sã ghicesc autorul, asa cum face de obicei. Poezia lui era ceva între sonetele lui Shakespeare si Anabel Lee a lui Edgar Allan Poe. ”Eu am compus-o si acum am completat-o, chestie de inspiratie de moment. Ideea mi se pare bunã, dar la formã mai trebuie lucrat” – mi-a spus Gelu fãcând stânga-mprejur. Am rãmas uitându-mã lung dupã el, iar nodul din gât aproape cã mã sufoca… Am reusit doar sã îngân, asa, retoric, ”de ce Doamne, de ceS”
Si totusi, în mintea lui Gelu, are zvâcniri uluitoare din care reiese faptul cã e constient de situatia în care se aflã si nu regretã gestul lui de atunci. Într-o dimineatã m-a întrebat dacã stiu cine e autorului romanului ”Pentru cine bat clopotele”, si mi-a redat un mic pasaj din carte, extrem de sugestiv pentru situatia lui: „Îmi închipui cã în saptezeci de ceasuri poti trãi o viatã la fel de plinã ca în saptezeci de ani… Deci, dacã viata ta schimbã cei saptezeci de ani pe saptezeci de ceasuri, am în clipa de fatã acest dar fãrã pret si sunt destul de norocos cã am avut parte de el. Si dacã nu existã ceea ce se numeste un lung rãgaz, nici restul vietilor noastre, nici un «de acum încolo», ci doar «acum», înseamnã cã doar «acum» trebuie pretuit, si sunt nespus de fericit cã-l am”…
Copiii, între respingere si dorinta de a-l vindeca
Indurerearea „eminentului nostru”, din vechiul cartier al Petrilei, Puskin, este reactia de respingere a copiilor/ adolescentilor fatã de el, care râd, tipã si fug… Gelu, iubind oamenii în general, si copiii în special, are tendinta de ocrotire a lor, de dorinta de a le transmite din stiinta sa de dascãl, de a-i ajuta… si de cele mai multe ori rãmâne cu umerii cãzuti si cu fruntea întunecatã.
Si ca un revers al acestei situatii, o tânãrã pasionatã de psihologie, cu câtiva ani în urmã avea convingerea cã-l poate vindeca pe profesorul cercetãtor, vecinul ei. ”Când veneam acasã în vacante, aveam sentimentul cã dacã mã apropii de el, dacã ajung sã-l înteleg pâtrunzând în mintea lui pot sã-l fac bine. Aveam un simtãmânt inexplicabil cã acolo e ceva ce se poate repara. Dar anii au trecut, specializarea mea a fost alta…”- povesteste Izabela S.
Acest material am vrut sã fie o ”reparatie moralã” minorã comparativ cu ceea ce i s-ar cuveni lui Gelu – ”eminentul nostru” -, drept pentru care o parte a cartierului Puskin, acum Prundului, din Petrila, s-a mobilizat si a cules informatii. Toti au avut cuvinte de apreciere, au depãnat întâmplãri care reliefau frumusetea unui caracter si a unei minti sclipitoare ”spãlate” de Securitatea comunistã. Un singur regret existã. Acela cã Gelu Crisan nu este îngrijit asa cum meritã…
Ileana Firtulescu
