Pensionarii mineri au pierdut procesul cu Compania Nationala a Huilei si risca sa nu primeasca gratuitatile. Asta este valabil deocamdata pentru aproximativ 80 de pensionari care au semnat nominal plangerea impotriva Companiei Huilei.

Cel putin 80 de fosti mineri, acum pensionari, care au semnat actul prin care au dat in judecata Compania Huilei, nu isi vor primi gratuitatile. Asta dupa ce au pierdut, cel putin in prima instanta procesul cu cei din CNH. „Este vorba despre cei 80 de pensionari care au semnat nominal actul prin care am dat in judecata CNH. Noi ne-am cerut drepturile in instanta si la Deva, la termenul care l-am avut, nu am avut castig de cauza. Vom face recurs, dar daca in urma recursului nu ne va da castig de cauza, atunci noi cei 80 nu vom primi gratuitatile”, a declarat Ioan Hortopan, presedintele Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri Valea Jiului.

Gratuitatile pentru pensionarii mineri ar putea fi acordate din subventia primita de la Guvern, dar doar in conditiile in care acestia nu pierd procesul si la Curtea de Apel Alba. Mai mult, in aceste conditii si ceilalti mineri pensionari risca sa nu primeasca niciun ban, iar conducerea Companiei Huilei ar putea sa se foloseasca de decizia tribunalului si sa nu le dea bonuri de carbuni si sa nu le subventioneze plata energiei electrice si celorlalti pensionari.

Diana Mitrache