Sute de pensionari din Valea Jiului, majoritatea fosti angajati la minele din zona, cer audienta la ministrul muncii Mariana Campean. Asta din cauza ca nu mai pot beneficia de bilete de tratament, desi bolile lor sunt cronice.
Cei mai multi pensionari sunt nemultumiti de faptul ca s-au trezit peste noapte fara biletele in statiunile in care se tratau de bolile dobandite in anii de munca sub pamant, iar acum vor sa isi ceara drepturile in fata responsabililor de la minister, sau chiar a premierului Victor Ponta. „Aceasta este una dintre problemele noastre cele mai importante, pentru ca nu se mai pot asigura bilete de tratament pentru toti pensionarii nostri, care stim ca sunt dupa ani intregi de munca in mina, sunt foarte obositi si bolnavi. Noi vom face demersuri la ministrul Mariana Campeanu, pentru a-i cere aceste bilete de tratament. In cazul in care nu suntem luati in seama, vom ajunge pana la premierul Victor Ponta”,a spus Paul David, secretar Liga Sindicatelor Pensionarilor Mineri Valea Jiului. In sedinta de guvern de miercuri, 6 iunie, s-a decis sistarea contractarii de bilete de odihna si limitarea biletelor de tratament la care au dreptul veteranii de razboi, revolutionarii, persoanele cu handicap.
Dupa ce au trecut alegerile locale, hotararea luata de Cabinetul Ponta a fost publicata in Monitorul Oficial. Noile reglementari sunt cuprinse intr-o Ordonanta de Urgenta privind masuri de reducere a cheltuielilor
publice si intarirea disciplinei financiare. Mai exact, actul precizeaza ca: “numarul locurilor de tratament balnear aferente beneficiarilor unor legi speciale nu poate depasi 15% din numarul total al locurilor contractate de Casa Nationala de Pensii”.
Diana Mitrache