F emeia în vârstă de 72 de ani a fost urmărită și atacată imediat după ce ATM-ul a eliberat banii. Incidentul a avut loc în municipiul Lupeni iar tâlharul a fost prins și arestat preventiv.
Polițiștilor le-a fost simplu să ajungă la suspect,
mai ales că atacul a fost surprins de camerele de supraveghere video ale subunității bancare.
”Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat i-a sustras, prin smulgere, o sumă de bani unei femei în vârstă de 72 de ani. Fapta a fost comisă în timp ce persoana vătămată se afla în fața unei unităţi bancare din Lupeni și intenționa să introducă în portmoneu banii pe care tocmai îi ridicase de la bancomat (prejudiciul fiind în valoare de 500 de lei). În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în urma cercetărilor au identificat un tânăr de 29 de ani, din Lupeni, bănuit de comiterea infracţiunii reclamate”, a informat IPJ Hunedoara. Suspectul de tâlhărie, V. Florin, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile de către Judecătoria Petroșani.