Laurentiu Nistor a fost apostrofat, public, de un grup de pensionari revoltati de faptul cã le-au fost diminuate pensiile. O vorbã din popor spune cã “fiecare pasãre pe limba ei piere”, iar faptul acesta i-a fost dovedit deputatului PSD Hunedoara, Laurentiu Nistor.

Deputatul, obisnuit, cu promisiunile electorale a tinut sã le spunã oamenilor prezenti la o manifestare publicã de la Vulcan cã Guvernul condus de PSD-ALDE nu taie nici pensii si nici salarii. Atâta a fost nevoie sã se aprindã în pensionari vâlvãtaia. Cu cupoanele de pensie în mânã, pensionarii au demonstrat cã le-au fost diminuate pensiile, în urma recalculãrilor.

“Aici, în Valea Jiului, au mai fost ministri ai Energiei, ai Economiei, care ori de câte ori au venit au spus multimii cã “nu ne vom atinge de minerit”. Sper ca dumneavoastrã sã faceti acest lucru, împreunã cu Guvernul pe care îl reprezentati PSD-ALDE. Sper ca oamenii sã înteleagã cã nu le transmitem doar promisiuni, oamenii sã înteleagã cã suntem pentru ei si ne vom zbate pentru ei. Mineritul din Valea Jiului si energia din judetul Hunedoara nu trebuie sã disparã. Siguranta sistemului energetic, domnule ministru, în România nu poate sã fie mentinutã fãrã producerea de energie pe cãrbune. Vrem ca prin vocea dumnevoastrã, prin vocea Guvernului României, Uniunea Europeanã sã înteleagã cã acestea sunt prioritãtile României si pentru acestea trebuie sã ne zbatem. Noi, politicienii, nu trebuie sã ne facem cã auzim si sã nu luãm mãsuri. Am auzit, aici, un domn care spunea cã ati tãiat pensiile sau salariile (Guvernul-n.r.). Vã asigur cã acest Guvern nu va tãia pensiile. Nimeni nu se va atinge de pensiile dumneavoastrã”, le-a spus Laurentiu Nistor, celor prezenti la manifestare, în timp ce un grup de pensionari îl apostrofa public de faptul cã spune neadevãruri.

Mai mult decât atât, un pensionar a luat cuvântul, iar vorbele acide pe care acesta le-a rostit la adresa

partidului de guvernãmânt le-a dat celorlalti pensionari sperantã.

“Avem în fata noastrã diverse oficialitãti care vin în Valea Jiului, cu diverse ocazii si ne promit marea cu sarea, iar a doua zi, trecând evenimentul, uitã de minerii care au fost, si mai ales, uitã de minerii care mai sunt. Am avut promisiuni de toate felurile, inclusiv, ceea ce ne doare cel mai tare acum, este recalcularea pensiilor celor care au muncit în minã. Au venit câteva decizii de pensie, în care, dupã recalculare minerul s-a trezit cu o reducere a pensiei cu un anumit procentaj. Multumim din inimã partidului. Iatã cã dupã recalculare, acest partid (PSD-n.r.) care are deosebitã grijã de noi, a redus pensia. Multumim frumos!”,  a spus un pensionar.

Presedintele PNL Vulcan, Dan Surulescu i-a ridicat lui Laurentiu Nistor, mingea la fileu.

“Cu foarte multi ani în urmã am venit ca inginer stagiar la minã la Vulcan si m-a socat o lozincã: “tãrii cât mai mult cãrbune” si “noi nu avem cer, dar avem mândria muncii de miner”. Cer existã, mândrie existã, minerii sunt din ce în ce mai putini. Domnul deputat Nistor, cãruia îi port un respect deosebit, a spus cã nu ne atingem de minerit. Atentie cu atinsul! Nu ne atingem, dar ne ducem în picaj. Existã reversul medaliei. Poate uitãm de orgoliile politice, si, împreunã putem sã facem mult mai mult pentru Valea Jiului, prin legi, prin oameni competenti pusi acolo unde trebuie. Închei cu o simplã întrebare adresatã, în spetã, clasei politice. Ce existã dincolo de huilã în Valea Jiului, dacã mai existã viatã? Cu  sigurantã mai existã viatã, dar cum o trãim? Drepti, aplecati, poate ne rãspund dânsii…”,  a spus Dan Surulescu, presedintele PNL Vulcan.

Zeci de pensionari din Valea Jiului s-au trezit, dupã recalculare, cã vor primi mai putini bani la pensie. Problema va fi discutatã astãzi în prezenta ministrului pentru Dialog Social, care se va afla la Petrosani.

Monika BACIU