După 1989 a fost iniţiată în România o lege care a avut în vedere retrocedarea sau compensaţia tuturor celor care după 1947 au avut de suferit de pe urma naţionalizării bunurilor şi proprietăţilor care le-au avut.
Această lege, din România, nu a fost ca cele din fostele ţări socialiste, în care au fost gândite compensaţii în cuantum de maxim 50 de mii sau 100 de mii de dolari/euro în maxim 10 ani de la promulgarea legilor în acest sens, indiferent de valoarea bunurilor/proprietăţilor naţionalizate. Nu!
În România a fost elaborată o lege care avea şi are în vedere repunerea integrală în posesie în situaţia anterioară fără termen de solicitare. Adică fără termen în ani!
Pentru cei de dinainte de 1947 care au fost nedreptăţiţi de comunism s-au găsit resurse financiare care să-i despăgubească cu sume exorbitante, care cumulate pot ajunge la ordinul de sute de miliarde de dolari sau euro.
În condiţiile în care pensia este o proprietate, căci pensia se bazează pe contribuţii în zeci de ani de zile, se pliază perfect pe precedentul celor de dinainte de 1947.
Altfel spus, pensionarii din România trebuie să fie despăgubiţi sub formă de compensaţii calculate exact la cât au pierdut pe baza legilor care nu le-au fost favorabile, căci au muncit exact la fel ca cei care au beneficiat de legile mai favorabile.
Cei care fac azi asociaţii ale pensionarilor trebuie să privească şi la colegii lor din trecut, atât câţi mai sunt, altfel dau dovadă de oportunism politicianist, exact ca cei pe care-i acuză de furt şi minciună.
Şi asta nu e bine. Nu e bine deloc căci arată oportunism şi individualism!
Valentin Fulger
