Un angajat al societãtii care asigurã paza unitãtilor miniere din Valea Jiului a ajuns la spital cu contuzii si suspiciunea de fracturã, dupã ce a fost bãtut de mai multi indivizi în noaptea de miercuri spre joi.
Bãrbatul era de serviciu la Exploatarea Minierã PAROSENI din cadrul Societãtii Nationale de Închideri Mine Valea Jiului. În zona unde avea perimetru de pazã este întuneric, iar în timp ce fãcea verificarea zonei, a observat un grup format din mai multe persoane care intentionau sã fure din incinta subunitãtii miniere. Pânã sã apuce sã dea alarma, paznicul a fost bãtut de indivizi.
„Un domn de la societatea ce asigurã paza ne-a sesizat cã în cursul noptii, în timp ce îsi fãcea serviciul a surprins un grup care intentiona sã sustragã ceva din incinta unitãtii si aceia l-ar fi agresat. Nu ne-a putut da prea multe relatii, zona era întunecatã. Nu poate spune numãrul lor, nici cu privire la fizionomie, deci datele furnizate de partea vãtãmatã sunt destul de vagi. Acolo sunt mai multi paznici, ar fi putut sã ne anunte ceva mai din vreme. Noi am deschis dosar penal si continuãm cercetãrile pentru prinderea autorilor”, a declarat comisarul Toma Mihu, seful Politiei Vulcan. Paznicul este internat în spital însã viata nu-i este pusã în pericol.
Maximilian Gânju