A doua parte a acestei săptămâni va fi una în care arta, talentul, inspirația și munca echipei proiectului Cultură’n Șură din București vor ajunge pe scenă în fața publicului din Baru, Sălașu de Sus, Râu de Mori și Luncoiu de Jos. Este pentru al patrulea an consecutiv în care, la invitația Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Cultură’n Șură vine cu o stagiune de vară în zona rurală a județului Hunedoara.
Pe patru scene diverse ca localizare și semnificație, dar fiecare reprezentativă pentru comunitatea locală – un cămin cultural care este, probabil, cea mai bună sală de teatru de la țară din România (Baru), două gospodării (Sălașu de Sus și Luncoiu de Jos) și o tabără amenajată într-un loc de poveste (Râu de Mori) vor urca actorii Florentina Năstase, actriță a teatrului „Toma Caragiu” Ploiești și Mihai Smarandache, actor al Teatrului „Odeon” București. În piesa „Schimbăm perdelele!”, ei vor spune o poveste de viață la care ne gândim în secret fiecare dintre noi: ce se întâmplă atunci când ți se îndeplinește unul dintre cele mai arzătoare visuri, să câștigi potul cel mare la loto. Cu umor, cei doi protagoniști ne vor arăta că nu e deloc simplu să fii bogat. Regia și adaptarea textului original scris de György Spiró sunt semnate de regizorul Victor Olăhuț. Spectacolul de care se vor bucura hunedorenii în următoarele zile a avut premiera anul acesta la Festivalul Internațional de Artele Spectacolului „Atelier”, unde Florentina Năstase a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță, iar Mihai Smarandache a fost premiat pentru cel mai bun actor.
La toate cele patru reprezentații ale piesei „Schimbăm perdelele!” intrarea este gratuită, iar aceste vor avea loc după următorul program:
Joi, 11 iulie 2024, ora 20.00 – comuna Baru, la Căminul Cultural
Vineri, 12 iulie 2024, ora 21.00 – comuna Sălașu de Sus, la Liana și Cristi a lu’ Cîndoni, casa nr. 141
Sâmbătă, 13 iulie 2024, ora 21.00 – sat Suseni (comuna Râu de Mori), în Tabăra Emanuel (lângă Pensiunea Roben)
Duminică, 14 iulie 2024, ora 21.00 – comuna Luncoiu de Jos, în curte la Americanu’, casa nr. 75
Cultură’n Șură a confirmat calitatea artistică a spectacolelor sale prin numeroase premii și nominalizări primite an de an. Ar fi de amintit premiul „Open Theatre” oferit de către British Council Romania în cadrul Galei Premiilor UNITER 2022 și premiul pentru „Adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură” în cadrul Galei Premiilor AFCN 2020
Mai multe informații despre despre reprezentații sunt disponibile pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/culturansura.
Spectacolele fac parte din proiectul „Teatru dincolo de orașe” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în care parteneri sunt Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, Universitatea din Bucuresti prin Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Asociația Arhaic, Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, primăriile comunelor Bănișor, Valcău de Jos (Sălaj) Baru, Râu de Mori, Sălașu de Sus, Luncoiu de Jos (Hunedoara), Sălățig.
Asociația Cultură’n Șură este o asociație culturală non-profit creată în anul 2013, la inițiativa regizorului Victor Olăhuț, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile urbane și cele rurale. Până în prezent, asociația a produs 8 spectacole de teatru, a efectuat turnee în peste 80 de localități de la țară din 14 județe și a susținut 142 de reprezentații.
Dan Horațiu Popa