Primăria Lupeni a lansat un concurs pentru atribuirea unui contract ce vizează „Eficientizarea energetică – Grădinița „Lumea Copiilor”, strada Aleea Narciselor nr. 11”, un proiect finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Patru asocieri formate din societăți comerciale își dispută contractul, iar valoarea totală estimată a lucrărilor se ridică la 5.315.038,98 RON.
Proiectul are drept obiectiv reducerea consumului de energie primară cu 60% și reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puțin 80%, contribuind astfel la implementarea măsurilor de eficiență energetică și protecția mediului. De asemenea, lucrările vor include achiziționarea de echipamente moderne și sisteme de producere a energiei regenerabile, cum ar fi panouri solare.
Scopul acestui proiect este nu doar de a îmbunătăți eficiența energetică a clădirii, ci și de a crea un mediu mai sustenabil și mai prietenos pentru cei 74 de preșcolari, precum și pentru cei care se vor înscrie în viitor la grădinița „Lumea Copiilor”. În termen de 20 de luni de la semnarea contractului de finanțare, se va finaliza renovarea și reabilitarea energetică a clădirii de 982,95 mp.
Proiectul, parte a unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Regional Vest, face parte din Prioritatea 3: „O regiune cu orașe prietenoase cu mediul” și are ca obiectiv promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Proiectul promite să servească drept exemplu de sustenabilitate, nu doar pentru educația copiilor, ci și pentru întreaga comunitate, subliniind importanța protecției mediului și a economisirii energiei.
Monika BACIU