C hiar dacă la Universitatea din Petroșani un sunt studenți din Ucraina, parteneriatele care au fost legate pe parcursul anilor continuă.
Multe dintre acestea sunt cu universități care nu sunt aproape de zona de război iar acest lucru permite continuarea colaborării. Mai multe ne spune Radu Sorin,
rectorul Universității din Petroșani.
”La noi la universitate nu avem studenți din Ucraina. O parte dintre aceștia au mers către universitățiile care sunt aproape de graniță, cum ar fi Suceava, Iași, Cluj, Baia Mare. Noi suntem pregătiți oricând să îi preluăm și să îi școlarizăm. Cu
Ucraina am avut multe parteneriate.unele dintre acestea se mențin și mai ales cu universitățiile care sunt în partea de vest a Ucrainei, zonă care nu este așa de afectată de război. Cu aceștia am făcut o conferință și lucrările le-am publicat într-un volum la noi în România. Cu alte universități am legat doar câteva vizite ale cadrelor didactice ale lor la noi în țară. Colegii noștri încă nu am mers în vizită la aceste universități pentru că situația actuală nu este una sigură”, a declarat Prof Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
În ciuda faptului
că războiul din
Ucraina nu este
pe cale de a se termina, reprezentanții Universității din Petroșani spun că vor face toate eforturile
pentru ca toate aceste parteneriate să continue.
Monika BACIU