Comisia Permanentã Comunã a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO îsi va desfãsura sedinta joi, la Deva, la sediul Consiliului Judetean Hunedoara, pe Ordinea de zi fiind subiectul „Cetãtile dacice din Muntii Orãstiei, 20 de ani de la recunoasterea UNESCO”, aratã un comunicat.
Comisia parlamentarã comunã pentru relatia cu UNESCO aratã cã a întreprins „demersuri parlamentare fãrã precedent pentru ca, prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, sã se aloce sumele necesare pentru realizarea planurilor urbanistice generale si zonale ale ariilor în care se aflã amplasate Cetãtile dacice din Muntii Orãstiei si pentru zonele de protectie ale acestora”. Potrivit parlamentarilor, realizarea PUZ si PUG ar permite finantarea ulterioarã a lucrãrilor de întretinere, conservare si punere în valoare a acestor obiective, dar este nevoie de parcurgerea unor pasi concreti.
„Demersul survine în contextul în care, cetãtile dacice, unul dintre cele mai importante obiective ale Patrimoniului mondial UNESCO din România, nu sunt conservate si promovate la adevãrata lor valoare si sunt expuse degradãrii si vandalizãrii. Prin aceastã sedintã, Comisia, doreste gãsirea de solutii la o serie de probleme stringente: neclaritãti privind starea juridicã a terenurilor, lipsa unor administratori ai siturilor dacice, neconcordante legislative etc. De asemenea, se urmãreste conturarea unui grup de lucru capabil sã armonizeze demersurile locale si nationale, pentru ca rezolvãrile identificate sã fie implementate”, se aratã în comunicat.
La sedinta comisiei au fost invitati toti parlamentarii din judetele Hunedoara si Alba, prefectii din cele douã judete, presedintii Consiliului Judetean Hunedoara si Consiliului Judetean Alba, reprezentanti ai Ministerului Culturii si Identitãtii Nationale, Ministerului Dezvoltãrii Regionale si Administratiei Publice, Ministerului Mediului, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apelor si Pãdurilor, Ministerul Finantelor Publice, ai Institutului National al Patrimoniului, Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliarã, Agentiei Nationale a Ariilor Naturale Protejate, primari, reprezentantii Muzeului National de Istorie al Transilvaniei, ai Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane, ai Parcului Natural Grãdistea Muncelului – Cioclovina, alti specialisti în domeniu. Evenimentul se doreste si un omagiu adus Zilei Internationale a Siturilor si Monumentelor, care se sãrbãtoreste în fiecare an, pe 18 aprilie.
Acces restrictionat în curtea interioarã a CJ Hunedoara
Consiliul Judetean Hunedoara a anuntat cã accesul auto în curtea interioarã a institutiei va fi astãzi restrictionat. Pe parcursul întregii zile, vor avea acces doar autoturismele care apartin Consiliului Judetean Hunedoara si Institutiei Prefectului. “Restrictia se impune pentru desfãsurarea în conditii optime a sedintei festive a Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO”, au spus reprezentantii CJ Hunedoara.