Parcul Național Retezat celebrează în 2025 nouă decenii de existență printr-o inițiativă dedicată noii generații de apărători ai naturii.

Sub titlul „Parcul Național Retezat 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”, proiectul aniversar lansat de Asociația Rangerilor din România, în parteneriat cu Administrația Parcului și susținut de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, își propune să aducă tinerii mai aproape de valorile conservării naturale și culturale.
Derulat în perioada mai – septembrie 2025, proiectul debutează cu un concurs de eseuri adresat liceenilor din comunitățile aflate în vecinătatea parcului. Între 6 și 22 mai, adolescenții cu vârste între 14 și 18 ani sunt invitați să răspundă provocării „90 de ani de Retezat – Ce pot face tinerii pentru natură?”, prin texte de maximum 200 de cuvinte. Cele mai bune lucrări vor fi premiate în cadrul evenimentului „Ziua Parcului Național Retezat – 90 de ani”, organizat în 24–25 mai, la Centrul de vizitare Nucșoara.
Un demers inovator al proiectului este înființarea Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat – o premieră pentru ariile protejate din România. Această structură va oferi adolescenților un cadru organizat în care pot contribui la administrarea și protejarea parcului, inspirându-se din bunele practici ale rețelei EUROPARC și ale Youth Manifesto.
Seria activităților va culmina cu „Ziua Tinerilor în Arii Protejate (Youth in Parks Day)”, un eveniment ce va permite participanților să experimenteze direct rolul de ranger și să vină cu soluții pentru o coexistență durabilă între om și natură.
Prin această inițiativă, Parcul Național Retezat își reafirmă rolul de model în conservarea biodiversității și educația ecologică, punând viitorul protecției mediului în mâinile generației tinere.
Monika BACIU