Un adevărat parc de aventură, undeva deasupra orașului Petrila, așteaptă o licitație nefinalizată. Vorbim despre parcul construit pe o veche haldă de steril de pe șoseaua de centură a Petrilei, dar, deși este gata amenajat, nu poate funcționa. Motrivul? La 7 licitații până acum nu s-au prezentat cei care să livereze mobilierul adecvat. Acum, pare că s-a găsit soluția salvatoare.
Parcul de aventură ar putea fi gata în scrut timp. Cei de la Petrila spun că timpul este scurt și la limită, dar au găsit o firmă de specialiatate, care a agreat ideea construirii, dar și a proiectării acestui gen de instalație.
„Am găsit, în sfârșit,
o firmă care se ocupă cu construirea acestor parcuri de aventură și ne face și proiectarea și execuția tirolienei. Practic, din această cauză au fost întârziate lucrările, pentru că nu găseam o firmă ca să facă asta coform normelor în vigoare. Luna aceasta se va termina proiectarea și urmează ca aceeași firmă să facă și execuția”, a spus Marius Heljiu, viceprimarul orașului Petrila.
O pistă de biciclete, un parc cu bănci, o tiroliană și mai multe locuri de joacă așteaptă acum să devină unul dintre cele mai
moderne parcuri de aventură din Valea Jiului, la Petrila. Lucrarea este estimată la aproximativ 5,6 milioane de lei și totul e gata de luni bune, mai puțin tiroliana. Lucrarea a fost scoasă la licitație de cel puțin 7 ori. Și abia acum se pune problema dării lui în folosință. „Sperăm ca în toamnă să dăm drumul. Sperăm asta, că depindem și de cei de la ADR Veste care vor trebui să ne dea acceptul pe anumite modificări ce le vom face acolo”, a mai afirmat Marius Heljiu, viceprimarul orașului Petrila.
Spațiul, deși este amenajat total, are construite trei pergole, un stâlp pe care ar trebui amplasată instalația de tiroliană, una omologată și acreditată, dar nu are cum să devină funcțional. Proiectul ar trebui să fie gata până la 1 septembrie 2022, dar se poartă negocieri cu ADR Vest pentru schimbarea specificațiilor tehnice, din cauza scumpirilor de materiale, dar și din cauză că nu s-a găsit la timp un furnizor care să dea tiroliana.
Construcția este amplasatăă pe marginea șoselei de centură, în apropierea spațiului de la mina Petrila, loc în care
s-ar putea reconstrui viața culturală, și nu numai, a orașului.
Vorbim despre un proiect, realizat din fonduri europene, pentru regeneraraea zonelor distruse în urma exploatărilor miniere care s-au închis, dar care a fost întârziat și de pandemie și acum de creșterea prețurilor la toate materialele, motiv pentru care nimeni nu s-a mai prezentat la licitații.
Diana Mitrache