Au inceput lucrarile si le-au lasat balta, la propriu. Locatarii de pe strada Aleea Poporului din Petrosani sunt nemultumiti ca administratia a lasat o parcare sa se transforme in mlastina, iar lucrarile nu se mai finalizeaza. Parcarea promisa in centrul municipiului Petrosani este doar un loc in care s-au adunat deseurile si apa de ploaie.

Totul s-a transformat intr-o adevarata mlastina si depozitul de pamant sta asa de mai bine de o luna de zile. Si asta chiar in centrul municipiului Petrosani, la intrarea pe strada Aleea Poporului, unde pentru prima data in istorie s-a turnat si asfalt. Acum, insa, cei din primarie dau vina pe cei de la ape si promit ca astupa putin mizeria. „Avem o problema cu cei de la ape, insa, noi o sa punem niste piatra pentru a acoperi macar provizoriu zona, care intr-adevar arata rau.

Nu putem inca sa turnam asfalt si sa facem parcarea, pana ce nu se rezolva problemele aparute la sistemul de canalizare”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petrosani. Pe strada cu pricina s-au efectuat lucrari de asfaltare. Atunci, edilii locali au stabilit ca vor construi si o parcare, insa, lucrurile au ramas la fel cum au fost, daca nu chiar mult mai rau.

„E mizerie multa, iar acum, dupa ploi e si mai rau. Se aduna si insecte si tot felul de vietati, de parca am fi in mlastina si de o luna de zile ne-au lasat asa”, spun locatarii din zona. Si lucrarile la canalizare au inceput de cateva zile, insa, cei de la Apa Serv lucreaza inca la asta.

Diana Mitrache