O masinã a venit în vitezã, pe lângã scãrile laterale ale magazinului universal Jiul din Petrosani si, doar o minune a fãcut sã nu existe victime. Incidentul s-a petrecut la finele sãptãmânii trecute, vineri dimineatã la prima orã, iar martori au fost câtiva oameni ce treceau prin zonã. De altfel, acestia sunt cei care au scãpat teferi, dupã ce s-au ferit din calea masinii care cobora din zona cãminului si începea sã prindã vitezã. S-a izbit de o bordurã, apoi a ricosat pe o parte si s-a oprit foarte aproape de scuarul ce desparte strada, în parcarea din apropierea magazinului. Norocul a fost cã în zonã nu erau parcate alte masini la acea orã.
Surpriza, însã, a fost atunci când oamenii asteptau ca cineva sã coboare din masinã, însã, martorii care au mers imediat sã vadã ce s-a întâmplat, au putut sã constate cã în masinã nu era nimeni. Cel mai probabil, soferul parcase în zona cãminului studentesc, în vecinãtatea casei corpului didactic si nu a asigurat-o cu frâna de mânã.
„Noi am auzit un zgomot mare si atunci am realizat cã s-a întâmplat ceva. Am iesit afarã si culmea! în masinã nu era sofer. Asta ne-a lãmurit, pentru cã nimeni nu întelegea cum s-a petrecut totul”, au spus cei de la serviciul de pazã din magazinul universal. Incidentul a fost, însã, unul spectaculos, datã fiind pozitia în care a fost gãsitã masina.
Diana Mitrache