Un adevărat parc de aventură, cu tiroliană și piste de biciclete, este construit acum în orașul Petrila. Locul de agrement trebuia finalizat în această primăvară, însă, lucrările nu sunt încă gata. Orașul Petrila va avea unul dintre cele mai frumoase și moderne parcuri de aventură. Acesta se construiește pe șoseaua de centură a localității și, la final, așa cum arată proiectul, tinerii, dornici de aventură, vor putea să vină pentru o porție de adrenalină, dar și de liniște. „Pe acest amplasament se vrea un parc de aventură și recreere. Va fi o tiroliană. Este un stâlp deja construit, undeva în mijlocul parcului, de unde vor coborî cei curajoși, până pe clădirea ce s-a construit aici. Va fi și o pistă de biciclete, dar și una pietonală, pentru cei ce vor veni aici să se recreeze. Dar vor fi și băncuțe și locuri de joacă pentru copii”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Lucrarea este estimată la aproximativ 5,6 milioane de lei și primarul spune că lucrarea ar fi trebuit să fie gata cam pe acum. Dar, lucruruiel nu au stat așa. „Vorbim despre un proiect, realizat din fonduri europene, pentru regeneraraea zonelor distruse în urma exploatărilor miniere care s-au închis. Am obținut această finanțare, în urmă cu doi ani de zile, dar din păcate, lucrurile au stagnat din cauza pandemiei,. Firma a avut din ce în ce mai puțini muncitori ”, a mai spus primarul Vasile Jurca. Construcția este amplasatăă pe marginea șoselei de centură, în apropierea spațiului de la mina Petrila, loc în care s-ar putea reconstrui viața culturală, și nu numai, a orașului. Edilul Vasile Jurca speră ca parcul să fie gata anul acesta.
Diana Mitrache