Parc de 4.000 de euro la Spitalul de Urgență din Petroșani

Un parc pentru bolnavii din Spitalul de Urgență de la Petroșani va fi realizat în această săptămână, cu voluntari. Vor fi investiți 4.000 de euro, iar lucrarea este realizată cu voluntari, care au înțeles că bolnavii au nevoie de un spațiu pentru plimbare.

Voluntarii Asociațiai Kandila de la Petroșani au gândit un proiect, au găsit un peisagist și un finanțator, iar spațiul verde din apropierea vechiului hangar va fi transformat în parc. Îl vor folosi bolnavii din spital, pentru că vechiul parc a fost desființat și în locul lui este corpul II al spitalului, aflat încă în construcție. „Începem proiectul „Sănătate verde”, un proiect al Asociației Kandila, împreună cu Urban Lab, printr-o finanțae asigurată de OMV Petrom. În aceste momente, sistemul medical are nevoie de ajutor din mai multe direcții și ceea ce noi vrem să facem este să redăm spațiul de aici bolnavilor, da și celor ce vor veni în vizită la ei și să regenerăm spațiul verde”, a spus Alexandru Kelemen, reprezentant Kandila Petroșani.
Voluntarii nu sunt la primul proiect scris pentru a primi finanțare, amenajarea spațiului de la spital fiind al patrulea și promit că îl vor finaliza în 7 zile.
Proiectul este unul absolut benefic pentru spital și medicii de aici spun că vine într-un moment în care se fac transformări de tot felul în interorul și exteriorul unității. „E important pentru că înlocuiește spațiul pe care l-am pierdut prin construcția clădirii din fața spitalului, iar pacienți reprezintă posibilitatea de a lua o gură de aer”, a completat și dr Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență din Petroșani.
Lucrările vor dura o săptămână, timp în care acolo va fi amenajat un nou parc și bolnavii vor putea să iasă să se relaxeze, dacă vremea va permite acest lucru. Amplasarea parcului este în apropierea secției de pneumoftiziologie, iar bolnavii de aci ar fi primii beneficiari.
Diana Mitrache