Cel mai frumos și de actualitate parc din Valea Jiului a fost realizat, în aceste zile, la Vulcan. Este un parc cu tematică legată de Paști și oamenii din zonă sunt absolut încântați de el. Figurinele au fost închiriate.
Ouă umplute cu flori colorate, iepurași zâmbitori, flori și ciupercuțe, toate înveselesc un parc aflat în apropierea sediului primăriei din Vulcan, pe bulevardul principal. Este cel mai colorat, nou și de sezon parc din Valea Jiului, iar oamenii s-au arătat foarte încântați. Dovadă că mulți au ieșit să își facă poze aici.
„Este chiar foarte frumos. Mă mir că s-au gândit și la așa ceva frumos. Îmi place că se lucrează în oraș, se modernizează. Parcul acesta e prima dată când îl văd așa de frumos”, a spus unul dintre primii vizitatori ai parcului.
„E superb cum s-a amenajat. E foarte frumos. S-a încălzit și vremea. Până acum nu a mai fost așa frumos. Acum e mai frumos”, a concluzionat și o doamnă ce venise în parc cu nepoții, care se bucurau de iepurașii colorați.
„Este foarte frumos aici. Ne place”, au completat și copiii, care au stat la poze și s-au bucurat de culori și personajele de poveste.
Și, dacă în anii anteriori, oamenii mai mult râdeau de firgurinele urâte ce închipuiau iepuri diformi, din beteală care se uzase în timp, acum, oamenii au văzut partea coloartă a sărbătorilor ce se apropie. Și exact așa au gândit și cei de la primărie, mai ales că în
week-end este Paștele Catolic.
Cristian Merișanu,
primarul municipiului Vulcan:„După mult timp, am luat hotărârea să amenajăm acest parc pentru copii. Faptul că duminică deja este Paștele catolic, le-am montat din timp, ca să le ținem aproape două luni, până după Paștele Ortodox. Sperăm ca toți copiii din Vulcan să vină, să se bucure de aceste personaje de poveste, având în vedere că primăvara a venit și sperăm să fie cât mai mult soare”.
Paștele e lumină, bucurie și culoare, iar parcul de la Vulcan are o poartă cu flori, iepurași ce duc saci cu cadouri și ouă colorate, flori, ciuperci uriașe și chiar există și câteva locuri în care localnicii își pot face poze. Toate, însă, închiriate, fără a pune bugetul primăriei la mare cheltuială. „Am găsit o firmă din Oradea, pe internet. Ne-a costat câteva zeci de mii de lei și nu le-am cumpărat, ci doar am închiriat figurinele. După sărbători ele vor fi demontate și înapoiate firmei”, a mai adăugat primarul Cristian Merișanu.
La finalul acestei săptămâni este Paștele pe rit catolic, așa că primul parc amenajat special pentru această sărbătoare este la Vulcan. Și este și cel mai frumos, dacă e să ne luăm după numărul mare de oameni care au ajuns deja acolo, au făcut poze și s-au bucurat de soarele de primăvară.
Diana Mitrache