Un colț cu cele mai reprezentative sculpturi ale lui Constantin Brâncuși a fost amenajat la intrarea în municipiul Petroșani. Turiștii, nu puțini la număr, care ajung la Peștera Bolii pot afla despre faptul că marele sculptor a realizat la Atelierele Centrale de la Petroșani, modulele lucrării ”Coloana fără de sfârșit” – Coloana Infinitului.
Ovidiu Rizopol, cu sprijinul voluntar al membrilor Asociației Petro Aqua, a realizat un panou de informare turistică în care sunt prezentate elemente esențiale de informare despre operele marelui sculptor. Pe panou sunt prezentate câteva imagini de epocă care surprind momentul turnării modulelor Coloanei la Atelierele Centrale din Petroșani, sub coordonarea ing. Ștefan Georgescu-Gorjan, alături de numele tuturor muncitorilor care au lucrat la desăvârșirea acestei creații a marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Sunt prezentate, de asemenea, informații privind istoricul realizării ”Coloanei infinitului”, o serie de informații de natură tehnică, dar și informații biografice referitoare la autorul lucrării artistice.
Cosmin BACIU