Sute de oameni s-au panicat în toate orașele Văii Jiului, după ce au început să simtă miros puternic de gaz. A fost vorba despre o odorizare mai puternică a gazului ce a fost livrat populației, iar echipe din două județe sunt acum în teren, pentru a verifica exact fiecare reclamație.
Totul a început la Vulcan, odată cu lăsarea serii, miercuri, însă, panica s-a generalizat treptat în toată Valea Jiului. Au fost aproape 200 de apeluri de la Petroșani, peste 160 de la Vulcan, și alte zeci din Aninoasa, Lupeni și Petrila.
Oamenii au intrat imediat în panică. „Pe la orele 10 seara, am simțit miros de gaz în apartament. Am deschis geamul și am vrut să decuplez și ventilul de pe casa scării, de la contoar. Nu am putut să ieșim că era prea puternic mirosul de gaz. Nu putem efectiv. La noi, casa scării are iluminatul cu senzor și mă gândeam că dacă se cuplezaza cumva, sărim în aer. Te sperii că sărim în aer cu toții”, a spus Marius Darabană, locatar Petroșani, unul dintre cei crae au apelat 112.
Situația s-a propagat în toate cartierele și oamenii au cerut ajutor specialistilor de la gaz. Aceștia spun că totul a fost posibil din cauza celor de la Paroșeni. „S-a făcut o odorizare la Transgaz Paroșeni mai mare. Ea se face cu o statie automată, în anumiți parametrii. Odorizarea de acum este foarte puternică și orice spor, produce miros pregnant. Lumea, întradevăr, este panicată. Au sunat mulți la intervenții. Noi am actionat la Vulcan miercuri. Ideea e că și miercuri am avut 3 echipe de la Hunedoara și 4 echipe de la Deva, care ne-au venit în sprijin și joi, dimineață, acționăm cu toate echipele disponibile din două județe Hunedoara și Caraș Severin, Oțelul Roșu și Reșița”, a explicat Ștefan Bâra, adjunct șef formație Valea Jiului.
Echipe de specialiști se află și acum în teren, pentru a verific fiecare reclamație. „La Dispeceratul Delgaz Grid se îregistrează în continuare reclamații privind mirosul de gaz, din partea consumatorilor de la Vulcan și, din seara zilei de miercuri, avem și sesizări din Aninoasa, Lupeni, Petroșani și Petrila. Noi nu am solicitat odorizarea suplimentară și, conform informațiilor pe care le avem, mirosul puternic de gaz explică prin supra-odorizarea gazelor naturale, cauzată accidental în instalația de odorizarea a Trnasgaz. În urma sesizărilor, am suplimentat numărul echipelor. Avem, la acest moment, 18 echipe pe teren care fac verificări și se asigură că se iau măsurile necesare pentru funcționarea sistemului în condițiile de siguranță”, a adăugat și Oana Demean, Specialist Comunicare Externă, Delgaz Grid.
Și reclamațiile încă sosesc, motiv pentru care reprezentanții companiei furnizoare de gaze naturale au încurajat populația să sesizeze fiecare problemă. „În cazul în care simt miros specific de gaz, să ne anunțe imediat la dispeceratul de urgență, la unul dintre numerele de telefon 0800800928, sau 0265.200.928, 24 de ore din 24”, mai spune Oana Demian.
Situația este una fără precedent, iar populația Văii Jiului a fost sfătuită să reclame orice scăpare, pentru că acestea pot fi extrem de periculoase.
Diana Mitrache