„Infrastructura digitală a Spitalului de Urgență Petroşani necesită o amplă îmbunătățire, întrucât această unitate are o mare adresabilitate, atât din perspectiva numărului de pacienți trataţi, cât şi a patologiei căreia i se adresează, 70% dintre pacienţii internați fiind pacienți din afara localității, iar dintre aceştia aproximativ 30% provin din mediul rural”.
Acestea sunt motivele invocate de cei din Primăria Petroșani, care au cerut Consiliului Local să aprobe parteneriatul într-un proiect pentru
spitalul de aici.
Sistemul va fi implementat de la camera de gardă a Unității de Primiri Urgențe, gărzi, internări și cabinete, până la blocul operator, ori Terapie Intensivă, lucru ce va permite ca, în orice moment, un medic să cunoască exact istoricul medical al unui pacient.
Sistemul va permite realizarea unui dosar electronic pentru orice pacient, care va cuprinde de la diagnostic, la tratament și rețetele care i-au fost prescrise.Un pacient se va putea programa și on-line la medicii specialiști din ambulatoriu, prin intermediul acestui sistem digital. Dar digitalizarea spitalului va avea în vedere și modulul
destinat contabilității, ori pazei și supravegjherii video.
Investiția e-Healt va fi realizată prin PNRR, iar consilierii locali au votat proiectul prin care sunt de acord cu un parteneriat între primărie și spital. În Spitalul de Urgență de la Petroșani funcționează o unitate de primiri urgențe, 32 de cabinete în
ambulatoriu și 4 laboratoare.
Diana Mitrache