Pachetele de Crãciun si Revelion încã se vând bine în Straja, iar cabanierii au anuntat cã nu-si modificã preturile pentru a avea cât mai multi turisti. Sezonul de schi ar putea fi deschis mai devreme în Straja anul acesta, dacã previziunile meteorologilor se vor adeveri.
Iarna bate la usã în Valea Jiului, iar stratul de zãpadã deja a acoperit pârtiile în cele douã statiuni, Straja si Parâng. Cabanierii si-au pregãtit ofertele pentru sãrbãtorile de iarnã si chiar dacã este abia început de octombrie, deja circa 60 la sutã din locurile de cazare sunt ocupate. Interesul este crescut pentru statiunea din Lupeni dat fiind faptul cã preturile nu au crescut si nici nu vor creste, atât la cazare cât si pe pârtiile de schi. Astfel, pentru Crãciun oferta cu demipensiune este de 400 de lei pentru trei nopti, sumã în care este inclusã si masa festivã. În ceea ce priveste oferta de Revelion, preturile încep de la 795 de lei si pânã la 1095 de lei. În acesti bani sunt cuprinse patru nopti de cazare, pensiune completã si masa festivã la trecerea dintre ani. «Pânã acum avem cam 60 la sutã
ocupat si pentru perioada aceasta este bine. Acum câtiva ani din luna august avem plin, dar e bine. Au trecut vremurile acelea, când din august era totul ocupat. Nici anul acesta nu vom creste preturile, totul rãmâne la fel si la cazare, mâncare, instalatii. Nu ai cum sã cresti preturile din lipsã de bani. Trebuie si sã atragi oamenii si Straja a putut atrage turistii, în primul rând, prin preturi. Si prin conditii si manifestãrile organizate dar preturile si pãrtiile au fost atuurile noastre. Vor merge si instalatiile, telegondola, eu spun cã trebuie sã-i dea drumul, nu are cum sã nu-i dea drumul «, a declarat Emil Pãrãu, principalul investitor din Straja.
Maximilian Gânju