Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea și 85 de ani de la moartea lui Ovid Densusianu (1883-1938), savantul român al cărui nume îl poartă biblioteca noastră.
Lingvist, critic și istoric literar, folclorist, poet și gazetar, om de cultură complet, viața și creația acestui important om de litere au fost evocate în cadrul unei manifestări
cultural-educative intitulate „Profil de cărturar: Ovid Densusianu”. Manifestarea a avut loc în ziua de 26 aprilie 2023, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Deși nu este născut în județul Hunedoara, Ovid Densusianu a fost legat indestructibil de oamenii, de limba, de tradițiile
acestor locuri. Este descendentul ilustrului neam al Densusienilor, familie care a dat culturii române personalități precum Beniamin, Aron și Nicolae Densusianu, mari cărturari cu rădăcini în Țara Hațegului, mari patrioți care și-au dedicat viața cercetării istoriei românilor și studierii originii limbii române. Această temerară întreprindere a continuat-o cu strălucire Ovid Densusianu, prin pasiunea cu care s-a aplecat o viață întreagă asupra unor cercetări de lingvistică, dialectologie, istoria limbii române și locul acesteia în marea familie a limbilor romanice. O simplă trecere în revistă a operei lui Ovid Densusianu impresionează atât prin marea ei bogăție, cât și prin diversitatea temelor ce pun în lumină confluențe lingvistice pe care eruditul autor le-a studiat în limbile romanice și în dialectele acestora. Firul roșu care traversează tot ceea ce acest cărturar a scris și conferențiat vreme de 45 de ani, până în ultima zi a vieții, este dragostea profundă pentru limba română și tenacitatea cu care s-a străduit, și a reușit, să așeze limba noastră acolo unde îi este locul, deloc mai prejos față de celelalte limbi europene.
Dacă la toate acestea adăugăm și activitatea literară, cea de poet
simbolist, traducător și
creator de gazetă a lui Ovid Densusianu, obținem portretul unui veritabil umanist.
Ovid Densusianu este un model de adevărat cărturar, iar faptul că pe frontispiciul bibliotecii noastre se află înscris numele său ne bucură și ne face deosebit de mândri.
Toate aceste informații au fost detaliate în baza unei documentări riguroase și prezentate într-o manieră agreabilă. Publicul prezent în sală, format în principal din liceeni, a putut să asiste la o amplă trecere în revistă a vieții și operei lui Ovid Densusianu.
Această prezentare a fost un prilej de a cunoaște o mare personalitate a
culturii române, un om pentru care limba română, poporul român și România au avut valoarea unor icoane.
La final, au fost adresate întrebări din subiectul prezentat, cei care au răspuns corect au primit premii constând în cărți și diplome oferite de
biblioteca județeană.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara