A muncit o viata si si-a donat toata averea pentru ca nepotii s-o ajute cand va fi nevoie. Este nevoie, dar nana Lucretia Baraiac locuieste parasita, departe de oras inconjurata de nameti. Topeste zapada pentru a avea apa de baut, iar plasa de cartofi o tine sub pat ca sa nu inghete. Dupa trei saptamani au venit si nepotii cu paine si lapte. Nana Lucretia se deplaseaza ajutanduse cu doua bastoane, oasele sale spargandu-se ca sticla. Este operata si are o tija metalica introdusa in femur.
Durerea sa este nascuta din iubire neimpartasita…
Nana Lucretia, la cei 84 de ani, sta singura sus pe dealurile Petrosaniului, pe strada Coasta. Este ultima casa a dealului. Stiind ca are probleme cu picioarele, osteoporoza macinandu-i oasele, ne-am temut ca iarna grea o poate izola si flamanzi.
Am urcat vreo 20 de minute prin zapada pana la genunchi, pe alocuri am inceput-o noi, pentru ca nu calcase picior de om pe directia urmata de noi. In poarta a iesit sprijinita in doua “boate” tanti Lucretia, o femeie maruntica, dar cu privire agera si vorba cantarita.
O clipa am crezut ca totusi cineva ii poarta de grija vazand cararile facute, de mana de om, prin zapada pana la mica sura si la toaleta. “Io le-am facut. Intr-o mana aveam lopatica de foc si in aialalta boata. Ma doare rau soldul, ca io am o tija in picior de un an si nu am mai fost la doctor. Trebuia sa merg la control, la doctorita Apostu, si sa mi-o scoata, dar nu m-au dus si singura nu pot”.
“Cum sa-mi fac singura moartea?”
Cu un an in urma, Lucretia Baraiac a cazut secerata. Femurul cedase ca o sticla sparta… Avea osteoporoza, iar densitatea oaselor se diluase ingrijorator. A urmat operatia, tija, tratamentul pe care il urmeaza cu sfintenie. “Mi-e frica sa nu patesc iara. Acu ma doare alalalt picior”. Am intrebat-o cu prudenta cum de nu are pe nimeni care sa-i poarte de grija si cum de are curajul sa stea tat de izolata. Tanti Lucretia a pus capul in pamant si a inceput sa povesteasca. Lacrimile i se prelingeau pe chipul brazdat de ani.
“Eu sunt vaduva si nu am copii. Dar am o nepoata pe care am iubit-o tare mult. Acu 10 ani, am facut act de donatie cu pamanturile si casa nepoatei si omului ei si in schimb sa aiba grija de mine la nevoie. Cand m-am operat a inceput raul. M-au dus la ei si am crezut ca ma tin la ei. Dar se purata tare urat, am crezut ca ma si bate, nu lasa pe nimeni sa intre la mine. Avea femei la sapa si una a vrut sa intre la mine, sa vada cum is, ce fac si n-a lasat-o. Am avut ajutor social si a trebuit sa i-l las ei ca imi trebuiau medicamente. N-am mai putut sa stau. Cred ca si muream daca stam. Ca mor n-ar fi bai, dar chinul e greu. Mereu spune ca si ea este bolnava si ca nu mai poate cu mine. Cum sa-mi cada bine? Cum sa-mi fac singura moartea? Am cerut sa ma aduca aici, la casa mea, ca nu mai puteam. Dar nu vin, decat rar. A venit acu dupa vreo trei saptamani si mi-o adus paine si lapte. Apoi cand a cazut iarna grea, mi-a adus o cotiga (caruta mica cu doua roti – n.n.) cu lemne. Soba mi-au luat-o, dar afuma si mananca multe lemne si cum nu focaresc, e frig. I-am spus ca nu-i buna soba si mi-a zis ca doar nu vreau d-aia scumpa. I-am spus ca ba vreau, ca-i pe banii mei. Le-am dat 10 milioane sa-si cumpere ce stiu eu ce drujba, dupa aia 70 de milioane. Vandusem animale si ii aveam la banca si i-am dat si eu acum nu am cu ce sa-mi platesc curentul si medicamentele” – povesteste nana Lucretia.
“Topesc zapada sa am apa sa beau pana imi aduce cineva”
Am intrebat-o de cand nu a mancat carne, ce mananca… A raspuns ca omul multumit. “Ba am mancat de doua ori ca mi-a adus Sandu (vecin de la baza dealului – n.n.) cand a taiat porcul. Am cativa cartofi, ii tin aici sub pat. Mai vine Ioana, o vecina de mai incolo, dar vine cu frica seara, ca a ocarat-o si pe ea nepoata. Mai din jos, imi mai aduce lapte. Cu apa e greu acu, dar topesc zapada si asa am pana imi mai aduce careva”. Nana este mandra ca are patru gaini si un cocos, dar acum pe timp de iarna nu mai are nici un ou. Cand se va mai incalzi vremea, isi pune mare speranta in cate un ou de la gainile sale.
De la avere, la ajutor social
Dupa o viata de munca, cu avere si bani in banca, Lucretia Baraiac a ajuns sa traiasca din ajutor social – 120 de lei. A fost indemnata sa faca demersurile pentru a obtine si indemnizatie de handicap, dar nu se poate deplasa. Casa nanei Lucretia este una de vara, destinata adapostului pe timpul muncilor la munte. “O sa ma gasiti mancata de soareci. Casa nu este lipita pe dinafara. Sunt numai boltari proptiti. Cred ca intra peste tot…” – spune tanti Lucretia.
Femeia marunta, care se misca doar cu ajutorul celor doua “boate”, pare sanatoasa in rest, exceptand sufletul. Ne-a aratat documentele pentru a ne convinge ca nu a trait degeaba. A donat nepoatei vreo 10.000 mp de teren si inca vreo 1.500 mp in alta locatie. Apoi zecile de milioane, plus casa, sura, grajd… Actul incheiat intre ea si neopata, plus sotul acesteia, ii obliga pe cei doi “la intretinere completa, la nevoie constand in: hrana, imbracaminte, ingrijire la boala si medicamente, asigurarea curateniei locuintei si a imbracaminte”… Nimic din toate astea nu s-a intamplat, lucru sustinut si de vecinii care o cunosc de ani multi.
Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.
Medierea
Specific firii omului de munte obisnuit cu lucruri clare, nana Lucretia trebuia sa gaseasca o solutie situatiei sale. Dorea sa-si determine nepoata sa respecte angajamentul luat in document. Ca urmare, a facut o sesizare la Serviciul Public de Asistenta Sociala al primariei Petrosani, in care preciza ca nepoata sa nu-si face datoria. A avut loc o mediere intre cele doua parti, dar vinovata a iesit tot nana Lucretia pentru ca a plecat la casa ei, iar banii au fost luati cu imprumut de nepoata si ca acesta a spus ca-i restituie in rate lunare. “…Recunoaste (nepoata – n.n.) ca a luat de la dv. sub forma de imprumut o suma de bani, suma pe care, declara ca v-o restituie in rate lunare (…) declarand ca pe viitor va fi mai atenta cu dvs”- scrie in documentul de mediere. In incheiere Serviciul social recomanda ca in caz de neachitare de sarcini, tanti Lucretia se poate adresa instantei de judecata sau notarului pentru a anula donatia.
Vrea sa doneze oricui poate sa-i dea o mana de ajutor
Lucretia Baraiac spune ca nu a primit nici un ban, ca daca primea platea pe cineva sa o ajute. Pentru ca nu mai crede ca nepoata sa ii va purta vreodata de grija, ba mai mult si nepoata si sotul acesteia se plang de fiecare data ca nu mai pot sa se ocupe si de ea, tanti Lucretia vrea sa anuleze donatia si sa se foloseasca de bunurile ei pentru a putea plati pe cel care ii va purta de grija. “ Eu mai mult vreau sa stric actul, ca ei tot zic ca nu mai pot. Si sa gasesc pe cineva… Dau la primarie, la stat, dar sa-mi trimita pe cineva macar la doua zile, sa-mi cumpere ce-mi trebuie sau un pic de curatenie. Daca nepoata mea pe care am iubit-o atata, ca pe copilul meu, face asa, isi bate joc… Spune in lume ca-s rea si cate altele” – spune plangand nana Lucretia.
Povestea unei alte matusi gasita moarta…
Ca sa nu cadem in greseala de a ne lasa prada emotionalului, am vrut sa aflam daca femeia din coasta dealului nu a devenit o data cu varsta un om dificil, rautacios, dar care se considera victima nepotilor.
Stand de vorba cu oamenii din josul Coastei, acestia ne-au povestit ca de cand o stiu ei pe Lucretia, o stiu tare cumsecade, muncitoare si impaciuitoare cu toti vecinii, avand in vedere problemele aparute cu pamanturile dupa revolutie.
“Eu o cunosc de peste 15 ani. Este o femeie echilibrata si tare harnica si acum cu problemele ei. Nu se lasa. Ii mai duc cate ceva de-ale gurii. Vara am adus-o aici jos la noi, pe banca. N-o prea cauta nepotii, decat foarte rar. Sta rau cu apa, cu frigul acum. Nu stiu cum pot fi asa” – povesteste Sandu G.
“Eu nu stiu ce sa zic. Ioana o mai ajuta, dar cu mare frica de nepoata-sa. Nu stiu de ce se teme nepoata-sa cand o ajuta pe Lucretia. Poate se teme ca vrea sa-i dea o fasie de teren ca sa aiba si femeia drum spre pamanturile ei. Dar eu zic ca atunci cand a fost in spital au crezut ca moare batrana si acum nu mai au rabdare. In toamna m-a rugat sa-i scot niste apa din fantana aia. Dar era plina de noroi. I-am zis ca nu e buna nici sa spele cu ea, dar a zis ca nu-i bai, ca a mai baut. I-am adus de jos niste apa buna. Ma mir ca nu s-a imbolnavit de alte cele” – spune Cornel C., cel care ne-a si insotit acasa la nana Lucretia.
Ne-a mai fost spusa o poveste care circula prin zona, despre alta matusa a celor doi nepoti, care la randul ei le-a lasat averea pentru a avea grija de ea. Nu peste mult timp au gasit femeia moarta in casa.
“Ma arunc in Jii si termin cu toate cele”
“Dumita crezi ca daca imi era bin
e la ei, veneam sa ma chinui singura acia? Mai este o rezolvare, sa ma duc si sa ma arunc in Jii si termin cu toate cele”- spune tanti Lucretia intr-un moment de ratacire a sperantei.
Pentru ca avea peretii plini de icoane, am incercat sa-i ridicam moralul. Am vorbit de divinitate, despre viata daruita, traita cu tot ce ne este dat, iar nana a completat cu multe spuse pline de intelepciune, de povesti pilduitoare si de taria omului de a-si duce crucea.
I-am promis Lucretiei Baraiac ca vom trece mai des pe la casa sa si o vom suna cat de des putem pentru a vedea de ce are nevoie. Cum stateam pe un scaunel in fata ei, ne-a cuprins capul cu miinile si ne-a pupat pe frunte plangand molcom…
Ileana Firtulescu
