[ Ordonanța pentru CEH, doar când vom avea Guvern ]

Î n plină criză politică și fără guvern, Complexul Energetic Hunedoara așteaptă votarea unei ordonanțe ca să poată funcționa.

Actualul ministru le-a promis celor de la noi că va supune votului în prima ședință, iar până atunci minerii și enegeticienii din Hunedoara sunt nevoiți să se
descurce așa cum pot.
Ordonanța care le va permite celor din
sistemul energetic
să beneficieze de
un sprijin financiar, va garanta funcționarea Complexului Energetic. Iar asta trebuia să se întâmple înainte de căderea guvernului și, fiindcă situația politică este complicată acum, cei de la CEH spun că măcar i-au prezentat-o într-o primă lectură
ministrului interimar acum, Virgil Popescu.
„Am făcut o lectură pe draftul de ordonanță. Ea este pregătită și, în momentul când vom avea un guvern, în prima ședință, vom avea și ordonanța pusă pe ordinea de zi, în așa fel încât ea să își producă efectul în timp cât mai scurt”, a spus Cristian Roșu, administrator
special la CEH.
Ordonanța prevede un ajutor financiar dat de la Guvern pentru minele ce vor intra în programul de închidere, așa încât să asigure plățile necesare. „Vom avea, din acest punct de vedere, o siguranță în funcționare. Va fi un ajutor de stat care ne va permite plata salariilor, a furnizorilor și a altor plăți către diferiți parteneri”, mai spune Cristian Roșu.
Complexul Energetic Hunedoara se descurcă greu pe piața de energie, pentru că poate funcționa, cu cantitatea de cărbune ce o scoate din cele 4 mine, maxim 3 zile pe săptămână.
Ca atare, chiar dacă prețul este unul bun la energie, CEH nu vinde și singura soluție pe viitor, pentru ca viitorul complex să funcționeze este subvenționarea activității.
Diana Mitrache