Cea mai vestică localitate a Văii Jiului achiziţionează un ceas stradal. Nu mai puţin de 25.210,08 lei costă ceasul stradal cu suport.
Potrivit achiziţiei, ceasul stradal va fi electronic, iar acesta va afişa ora, data şi temperatura. Diametrul ceasului va fi de 800 mm. Firma care va livra ceasul va oferi o garanţie de 3 ani. Societatea care va livra ceasul este din Uricani. Moda ceasurilor stradale pare astfel să revină. Orologiul va fi amplasat pe o stradă din localitate, astfel încât toţi cetăţenii să poată afla ora exactă, data şi temperatura de afară.
Cosmin BACIU