O pt candidați care au susținut probele din cadrul concursului pentru ocuparea postului de director sau de
director adjunct din școlile hunedorene au depus contestație.
Acestea vor fi soluționate, urmând ca apoi să fie
publicate rezultatele finale. Sunt unități pentru care nu a optat niciun candidat, iar în acest caz, se vor urma pașii stabiliți în lege.
”În condițiile în care
posturile nu se ocupă prin concurs, se merge pe
delegare, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, în baza hotărârii consiliului de administrație al
inspectoratului școlar, cu posibilitatea consultării Consiliului profesoral și cu acordul scris al persoanelor solicitate”, a precizat Ilie Pârvan, inspector școlar
general al ISJ Hunedoara.
În data de 29 martie vor fi afișate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școli. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, în data de 4 aprilie are loc emiterea deciziilor de numire, cu intrare în vigoare la data de 18 aprilie.
Monika BACIU