Oficialii Consiliului Judetean Hunedoara se declarã multumiti fatã de modul în care se gestioneazã  situatia deseurilor. La sfârsitul sãptãmânii trecute, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora a verificat modul în care functioneazã Sistemul de Management Integrat al Deseurilor (SMID). În cadrul vizitei în teren, s-a constatat cã operatorul desemnat pentru colectarea deseurilor în centrul judetului îsi îndeplineste sarcinile la timp si conform contractului asumat. De asemenea, s-a constatat cã problemele apãrute au fost între timp remediate si cã se fac eforturi pentru ca operatiunea de colectare a deseurilor sã se deruleze fãrã sincope.
“Tot în cadrul vizitei în teren au fost evidentiate si exemple de bune practici. Astfel, s-a constatat cã în unele zone din mediul rural, cetãtenii au înteles importanta colectãrii selective si, în consecintã, respectã recomandãrile în acest sens”, aratã CJH. Conducerea Consiliului Judetean Hunedoara îi asigurã pe locuitorii judetului cã astfel de actiuni vor continua si adreseazã rugãmintea de a semnala orice sincope care apar în activitatea de colectare a deseurilor.
Cosmin BACIU