Postul Pastelui se încheie cu Sãptãmâna Mare, a patimilor lui Hristos. In Sãptãmâna Mare se face curãtenie generalã în gospodãrii. Curtile sunt mãturate, surile sunt curãtate de gunoaie, gardurile sunt reparate, santurile sunt curãtate de nãmol si adâncite. Casele trebuie sa strãluceascã de curãtenie pentru cã ele “te blestemã dacã Pastile le prind necurãtate”.
În lunea Sãptãmânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc si se vãruiesc casele iar mobilierul este spãlat si reparat.
Pânã miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. Dupã aceastã zi bãrbatii trebãluiesc pe langã casã, ajutându-si nevestele la treburile gospodãresti.
În Joia Mare, data limitã slujbelor speciale dedicate mortilor, fiecare familie duce la bisericã colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite si împartite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte sãtenilor aflati la bisericã, în cimitir sau pe la casele lor, conform crestinortodox.ro.
Pânã la Joia Mare, femeile se strãduiau sa termine torsul de frica Joimãritei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfãtisare fioroasã ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de mãritat. Uneltele de torturã ale Joimaritei erau cãldura, oala cu jaratec, vãtraiul sau cârligul pentru foc. Aceastã fiintã mitologicã folosea mijloace cumplite de torturã: ardea degetele si mâinile fetelor si femeilor lenese, le pârlea pãrul si unghiile si incendia fuioarele de cânepã gãsite netoarse. De multe ori nici flãcãii lenesi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimãrita era, la origini, o zeitate a mortii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea si nemunca.
Conform traditiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineata acestei zile se deschid mormintele si sufletele mortilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curti, în fata casei sau în cimitire, crezându-se cã, astfel, ei aveau posibilitatea sã se încãlzeascã. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toti mortii din familie si reprezentau o replicã precrestinã la înhumarea crestina din Vinerea Mare.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lãsatul Secului, de Sân – George sau de Sânziene. Ele se fãceau din plante considerate a avea virtuti magice
(alun, boz, tei) ce erau adunate de cãtre copii sau de cãtre tinerele necãsãtorite. Focurile se inconjurau cu tãmâie si agheasmã, în jurul lor se asezau scaune “pentru mortii ce urmau sã soseascã” si se dâdea de pomana copiilor, vecinilor si rudelor, purtând denumirea de “încãlzitul mosului” dar, de cele mai multe ori, semnificatiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.
Joia Mare este ziua în care, de regulã, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nuca si babele coapte în forme speciale de ceramicã. Pasca cea mai importantã coptura ritualã a Pastelui, se face din fãina de grâu de cea mai bunã calitate, cernutã prin sita deasã, si are, cel mai adesea, forma rotundã. Aluatul dospit se pune în tãvi speciale pentru pascã, dupã care, de jur împrejur, se aseazã aluatul împletit din douã sau trei sucituri si se lasã totul la crescut.
In mijlocul tãvii se aseazã, apoi, branza de vacã, pregatitã cu zahar, ouã, mirodenii si stafide. Peste branzã se face o cruce, din acelasi aluat împletit, împodobitã cu ornamente în forma de floare. Se unge totul cu ou si se coace în cuptorul încãlzit. Altã datã, cojile ouãlor folosite la pasca nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau
cu multa grijã într-un vas special si se aruncau în Sâmbãta Pastelui pe o apã curgãtoare crezându-se cã, astfel, gãinile si puii aveau sã fie pãziti de uliu peste varã. Se mai credea cã, în felul acesta, se dãdea de stire Blajinilor – popor mitic care trãia sub pãmânt – cã se apropie cea mai mare sãrbãtoare a crestinilor.
Ultima vineri din Postul Mare este numitã Vinerea Pastilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagrã, Vinerea Seacã sau Vinerea Mare. Conform traditiei crestine, este, ziua în care Iisus a fost rãstignit si a murit pe cruce pentru rãscumpãrarea neamului omenesc de sub jugul pactului strãmosesc. Din aceasta cauzã Vinerea Mare este zi de post negru.
In Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Existã credinta cã dacã cineva se încumetã a coace în aceastã zi face mare pãcat iar coptura nu este mâncatã nici mãcar de pesti.
In Vinerea Mare, dimineata, înainte de rãsãritul soarelui, oamenii alergau desculti prin rouã sau se scãldau tainic în ape curgãtoare crezând cã, în felul acesta, vor fi sãnãtosi pe tot parcursul anului. Seara, însã, întreaga suflare a satului mergea la bisericã pentru a participa la slujba de scoatere a aerului si pentru a trece pe sub acesta, în scopuri terapeutice.
Sâmbãta Mare este ultima zi de pregãtire a Pastilor, când femeile trebuie sã pregãteascã marea majoritate a mâncãrilor, sã deretice prin încãperi si sã facã ultimele retusuri la hainele noi pe care urmau sã le îmbrace în zilele de Pasti.
De obicei, în Sâmbãta Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea cãruia se pregãtesc mâncãri traditionale: drobul, friptura si ciorba de miel. Spre deosebire de Crãciun, pentru Pasti nu se pregãtesc prea multe feluri de mâncare, de unde si zicerea: “Crãciunul este sãtul iar Pastele este fudul”. Principala grijã a oamenilor, înaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodinã trebuind sã aiba o cãmasã nouã, cusutã în mod special, iar bãrbatii mãcar o pãlãrie nouã.
Sâmbãta seara fiecare gospodinã îsi pregãteste cu grijã cosul ce urmeazã a fi dus la bisericã, pentru sfintire.
In el asterne un stergar curat si aseazã o lumânare albã, apoi ouã rosii, pascã, cozonac,ouã încondeiate, o bucatã de slãninã, muschi de porc, suncã special preparatã, zahãr, fainã, salatã de hrean cu sfeclã rosie fiartã, sare, câtiva cãtei de usturoi, o ramurã de busuioc, un fir-douã de breabãn (numit brebanoc sau barbanoc), cârnati, un miel din aluat copt într-o formã specialã etc.
Totul se acoperã cu cel mai frumos stergar pe care îl are gospodina, semn de pretuire a sãrbãtorii pascale dar si de mândrie personalã. Se stie cã la bisericã toti crestinii tin sã arate cât de gospodari sunt prin aceste cosuri de Pasti.
Ileana Firtulescu
