Complexul Energetic Hunedoara este parte în peste 200 de procese. Administratorul judiciar al societãtii aratã cã pe rolul instantelor de judecatã din tarã, CEH este parte în 260 de litigii.
“Odatã cu deschiderea procedurii de insolventã am preluat un numãr de cca. 260 de dosare aflate pe rolul diferitelor instante în care CEH SA este parte. Toate aceste dosare îsi urmeazã cursul firesc CEH SA având compartiment juridic iar administratorul judiciar exercitând supravegherea acestor operatiuni”, aratã administratorul judiciar al CEH. Administratorul judiciar face precizãri legate de dosarele care au ca obiect insolventa societãtii. Astfel, una dintre firmele de pazã a câstigat în instantã dreptul de a fi înscrisã la masa credalã a CEH. “Dosar nr. 5194/97/2015/a1* – aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, ce are ca obiect cererea de repunere în termen declaratie creantã, formulatã de cãtre Serviciu de Pazã si Protectie Vispo SRL -prin administrator judiciar, a avut termen de judecatã la data de 22.09.2016. La acest termen judecãtorul-sindic a admis cererea formulatã de Serviciu de Pazã si Protectie Vispo SRL, de repunere în termen si a dispus înscrierea cu suma totalã de 1.737.600,42 lei la masa credalã a Complexului Energetic Hunedoara, ca si creantã chirografarã. Urmãtorul termen în acest dosar este la 17 noiembrie 2016, datã pentru care am întocmit si prezentul raport”, aratã administratorul judiciar. Toate celelalte dosare ale CEH îsi urmeazã cursul pe rolul instantelor de judecatã.
Monika BACIU