Mâna la piept, că dă bine la televizor şi hai să cântăm imnul. Cam atât mai pot „vedetele” patriei fotbalistice în anul 2020. Restul, vrăjeală de doi lei, de fapt, de milioane de bănişori.
Păi cum să-i stea capul spre fotbal lui Denis Alibec, când papagalul ăsta nu ştia cum să se bucure mai tare că a scăpat de „puşcăria” numită Astra Giurgiu, semnând pe bani mulţi la ultima clasată din Turcia, sau lui Mitriţă, bucuros că a scăpat de fusul orar american, luându-le banii ălora din Arabia Saudită!? Ce miză credeţi că mai are fotbalul românesc pentru rahaţii ăştia doi, în atari situaţii sau pentru Ciprian Tătăruşanu, eterna rezervă de vreo cinci ani, pe la Lyon ori Milan!?
Cu ăştia vom păcăli fotbalul la nesfârşit, schimbând degeaba la antrenori şi echipament sportiv. Hai să rămânem în lumea a treia, acolo ne este locul. Mai lăsaţi falsul patriotism la o parte. Ce ruşine şi cu Norvegia!
P.S. Ştiţi care e salariul unui fotbalist în Islanda? 2.000 euro lunar. Ştiţi cât câştigă Man, Coman sau Tănase? 20.000. Mai are rost fotbalul?