O firmă din Grecia a contestat faptul că a fost exclusă din procedura de licitație pentru contractual care vizează finalizarea lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. La finalul lunii octombrie, CNAIR a anunțat că șase ofertanți au fost selectați să proiecteze și să execute lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva. Una din firme a fost exlusă, iar aceasta a contestat procedura.
”Prin contestația (…), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (…), formulată de către AKTOR SOCIETATE TEHNICĂ ANONIMĂ, cu sediul în Atena (…), împotriva adresei (…) de comunicare a rezultatului procedurii pentru etapa I, emisă de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA(…), în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj – Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”, se solicită anularea, în parte, a Raportului intermediar al etapei privind selecția candidaților nr. 24/12315/27.10.2021 emis în Etapa I a procedurii de atribuire, în ceea ce privește excluderea candidaturii sale din procedură, anularea adresei nr. 92/87801/27.10.2021 privind comunicarea rezultatului pentru Etapa I – Selecție candidați, în ceea ce privește respingerea candidaturii sale din procedură ca fiind inacceptabilă, a deciziei CNAIR de a-i respinge candidatura, precum și a proceselor-verbale de evaluare și rapoartelor intermediare care au stat la baza emiterii acesteia, anularea tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea contractantă între momentul emiterii actelor atacate și momentul soluționării contestației, obligarea autorității contractante la reevaluarea candidaturii sale, cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și acceptabilă, respectiv prin selectarea acesteia pentru etapa a
II-a a procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, inclusiv onorariul de
avocat, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016”, arată solicitarea firmei din Grecia.
Societatea din Grecia nu a avut câștig de cauză.
”Respinge contestația formulată de către AKTOR SOCIETATE TEHNICĂ ANONIMĂ, cu sediul în Atena (…) în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, (…) ca nefondată. Respinge cererea formulată de către contestatorul AKTOR SOCIETATE TEHNICĂ ANONIMĂ privind obligarea autorității contractante COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, ca nefondată”, arată decizia CNSC.
Cele șase firme sau asocieri de firme trebuie să depună ofertele până în 31 ianuarie 2021. Lotul 2 are 9,3 km, dintre care 2,13 km sunt de tunel. Este vorba de așa-zisele tuneluri care trebuie construite pentru ca urșii să treacă în habitatul lor natural, principala problemă a proiectului. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute cu platforma de 11,25 m, pe fiecare cale de circulație.
Monika BACIU