Oamenii din Cartierul Aeroport au rămas luni fără apă, pentru că angajații de la Apa Serv au avut de remediat o avarie mare, care ar fi necesitat oprirea apei chiar în ziua de duminică. S-a luat decizia ca lucrările să fie cuplate cu altele ce au loc în acest cartier și, ca atare, apa a fost sistată doar pe timpul zilei de luni. Zona afectată a fost cea din Cartierul Aeroport, unde întreruperea furnizării apei potabile a fost necesară pentru efectuarea lucrărilor de remediere a unei avarii la rețeaua de distribuție a apei potabile pe str. Saturn.
„În Cartierul Aeroport am programat remedierea unor defecte, apărute pe rețeaua de distribuție. Am vrut ca să le grupăm, mai ales că o avarie mai mare s-a produs duminică, dar nu am oprit apa în ziua de duminică și, ca să minimizăm disconfortul oamenilor, am făcut un anunț ca să își facă rezerve ”, a spus Florin Donisă, șef Departamentul tehnic din cadrul Apa Serv.
Până la finalizarea lucrărilor, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani a pus la dispoziția locuitorilor din zona respectivă o cisternă cu apă, amplasată în zona Pieței Dacia, dar nu au avut prea mulți nevoie de ea. „Am plasat o cisternă care a fost disponibilă, pe toată perioada avariei. La solicitarea abonaților, o putem deplasa și în alte zone, dar nu am avut cereri. Oamenii au știut că oprim apa, iar o parte și-a făcut rezerve, iar alții au fost plecați de acasă, în această perioadă a zilei”, a mai spus Donisă.
Avaria, ca și restricția, a fost anunțată din timp, așa încât oamenii au putut să își oprească apă și, în plus, angajații de la Apa Serv au încercat să remedieze totul în cel mai scurt timp.

Diana Mitrache