Apa meteoricã, sau apa de ploaie, cum este numitã generic, nu va mai trebui taxatã. Guvernul României a aprobat, în ultimele zile ale anului trecut, o ordonantã ce prevede excluderea acestei taxe, iar dacã este sã luãm în calcul cât de mult au plãtit locuitorii Vãii Jiului, dupã inundatiile si ploile torentiale de anul trecut, acest lucru nu poate fi decât în avantajul populatiei. Agentii economici, însã, nu vor fi scutiti.
„În baza Ordonantei 114/28 decembrie 2018, populatia este scutitã de plata apei meteorice. Ordonanta a intrat în vigoare în data de 29 decembrie si atunci, cele douã companii de apã din judetul nostru, Apa Prod si Apa Serv, vor face asta. În aceste conditii, cred cã acum Consiliul Judetean trebuie sã dea o hotãrâre, la finele acestei luni, iar compania de apã nu va mai încasa apa meteoricã pentru persoanele fizice. Persoanele juridice plãtesc în continuare valoarea pentru apa meteoricã”, a spus Costel Avram, administrator public al judetului Hunedoara.
Numai anul trecut, însã, agentii economici din Valea Jiului s-au trezit cu facturi uriase, imediat dupã ploile torentiale din lunile de varã, iar responsabilii de la Ape au fost nevoiti sã revinã asupra modului de calcul. A plouat enorm si statiile de tratare a apei au functionat la debite uriase, însã, apa a fost livratã la calitate bunã, fãrã oprire. Acestea sunt motivele pentru care, la agentii economici, indiferent cât de putinã apã au consumat, le-au venit facturi uriase si asta s-a întâmplat pentru cã a plouat cu 188 l/mp în iunie si cu 153l/mp, în conditiile în care media era de maxim 30 l/mp.
Apa meteoricã, însã, se calcula pânã acum, ca un coeficient dat de ANMH, care indica exact cantitatea de precipitatii din luna respectivã.
Diana Mitrache