Mai mulți copii de școală generală, dintr-un cartier sărac al Petroșaniului, au realizat roboți. Un mic păianjen realizat din piese lego, ori un robot care aruncă piese sunt acum în palmaresul lor și toate au fost făcute într-un proiect prin care se vrea ca abandonul școlar să fie istorie.

Cu multă perseverență, curioși și cu timp liber petrecut la școală, chiar și după orele de curs, mai mulți copii din Cartierul Colonie din Petroșani au realizat mici roboței. Un păianjen care face mișcări, o mașină care știe să se întoarcă, înainte de a întâlni un obstacol, ori un roboțel care aruncă piese cu un braț atașat, sunt lucrările marca Școala gimnazială nr 2 din Petroșani. Am stat și noi de vorbă cu cei care au lucrat și i-am realizat. Și asta, fără nicio oră de informatică și în timp ce alții nu vin nici la orele de curs.
„Doar am auzit că se face la școală un proiect de robotică și eu m-am înscris, că a sunat bine. Ne-au spus că vom construi roboți. eu sunt clasa a VII-a și sunt din LEGO., Unul catapultează o piesă și celălalt aruncă o piesă . Nu știm despre informatică nimic. Doar ne-au arătat domnii profesori și am făcut”, a spus Alberto Tănase, elev, clasa a VII-a Școala nr 2 Petroșani.
Nu au știut despre programare, nici inginerie nu știu, dar s-au jucat cu piesele de LEGO și acum au roboți în miniatură, creați chiar de ei, înainte de primele lecții de informatică. „Eu am creat un roboțel, care ocolește obstacole. M-am uitat pe o carte a lui și așa l-am realizat. Nu a fost așa de greu. Un pic, acolo, cu șuruburile, dar noi nu am făcut informatică la școală”, a spus și Denis Teodor Radu, elev Clasa a VI-a Școala nr 2 Petroșani, membru și el al Clubului de robotică.
Sunt 10 copii la acest cerc și școala i-a cooptat pentru a le oferi și alte oportunități, în afara orelor de curs, tocmai pentru a face școala mai atractivă. „Încercăm să organizăm activități în cadrul proiectului „Învățăm împreună”, finanțat prin Programul Național Pentru Reducerea Abandonului Școlar. Încercăm să realizăm activități atractive pentru ei, ca să aibă un motiv în plus să vină la școală, nu doar în dezvoltarea lor, ca oameni și să își formeze desprinde și abilități”, a spus Mihaela Marița, director Colegiul tehnic Dimitrie Leonida, care cuprinde Școala nr 2.
Micii informaticieni care vin la Clubul de Robotică, fac asta după ore, în timpul lor liber și pentru că au văzut că școala le poate oferi oportunități la care nici nu visau. „Copiii vin cu drag. Ei sunt reprezentanții Clubului de robotică și sunt încântați”, a conchis Mihaela Marița, director Colegiul tehnic Dimitrie Leonida, care cuprinde Școala nr 2.

Diana Mitrache