A dministrația Fondului pentru Mediu s-a răzgândit și nu mai solicită schimbarea administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara. O solicitare a fost depusă în acest sens, la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
”Amână cauza pentru comunicarea cererii de renunţare la judecată, formulată de creditorul Administraţia Fondului pentru Mediu”, arată soluția instanței.
Cei de la Administrația Fondului pentru Mediu susțineau, la momentul depunerii cererii de schimbare a administratorului judiciar al CEH, faptul că există o incompatibilitate între administratorul judiciar, Expert Insolvență SPRL, și o altă societate privată cu care CEH a avut contracte. Cei de la AFM invocă faptul că administratorul judiciar al CEH are aceeași calitate la Axis Corporate Security S.R.L. Potrivit raportului, Axis Corporate Security nu s-a înscris la masa credală a Complexului Energetic Hunedoara. (Monika BACIU)