„Copiii nostri nu au un pret si nu pot fi egali cu ZERO”. Asta au spus cei care s-au adunat vineri dimineata în fata Casei de Culturã din Petrosani, pentru a protesta. Sunt oameni cu dizabilitãti, ori pãrintii copiilor cu probleme, iar actiunea lor face parte dintr-un protest amplu ce a avut loc în mai multe orase si s-a numit „Nu negociem viata copiilor nostri si a adultilor cu dizabilitãti”.
Pãrintii acestor copii, dar si adultii cu probleme s-au arãtat revoltati de proiectul de buget aferent anului 2019 si au îndrãznit sã îsi cearã drepturile. Asta, pentru cã viata i-a lovit cumplit o datã, acum fiind la mila consiliilor locale.
„Ne este foarte greu, deoarece nu avem din ce trãi. Nu este normal, suntem plãtitori de taxe si noi, suntem oameni care trãim în tara asta. De ce suntem comparati cu un ZERO? Suntem suflete ce au drepturi legale ce ar trebui respectate”, a spus Mariana Pop, pãrintele unei fetite cu dizabilitãti.
Acesti oameni primesc salarii de 1.000 de lei sau putin peste în functie de vechime, iar noul proiect de buget le-a acordat zero lei. Acesta a fost motivul pentru care, unii dintre ei au ajuns pânã la Bucuresti. Au copiii bolnavi si ei nu pot munci, pentru cã trebuie sã îi îngrijeascã, iar acum rãmân fãrã bani. Asta, pentru cã bugetele primãriilor nu puteau acorda nici 10 % din venitul lor, 100% fiind absolut imposibil. „Pe plan local, cred cã nicio primãrie nu îsi permite sã plãteascã asistatii personali. Neavând bani, noi din ce o sã trãim?”, mai spune doamna Mariana.
„Sunt pãrintele unui copil cu sindrom Down si am fost sãptãmâna trecutã la Bucuresti, am stat de vorbã cu domnul ministru. Ni s-a promis, ca de obicei, dar nimic concret. De exemplu, noi cerem sustinerea familiilor care sunt monoparentale, pentru cã ei nu au sansa de a lucra. Asta e jobul lor, job de 24 de ore”, a adãugat si Atila Paul Ilies.
„Sunt mama unui bãietel cu sindrom Down si sunt aici pentru cã mã doare sufletul sã vãd cã acesti copii sunt egali cu ZERO. Din toate bugetele, bugetul de la dizabilitate este zero. Suntem dezamãgiti, tristi, speriati si nu stim ce va fi. Asta pentru cã am mai fost noi la mila primãriilor si sunt primãrii unde chiar nu au venituri. Iar printre noi sunt oameni care din asta reusesc sã îsi hrãneascã copii. Sã nu mai vorbim de terapii si alte nevoi, care sunt pentru ei. Dacã eu vreau sã merg la servici, nu am cu cine sã îmi las copilul. Nu e primit în grãdinite, nici în scoli, din ce sã trãiesc? Copiii nostri au nevoie de terapii, de un scaun cu rotile, medicamente, internãri în spitale si, dacã nu ai bani. Avem, la noi în asociatie un caz, un bãiat de 18 ani, a murit din cauzã cã nu a fost primit la stomatolog la timp. Este dureros”, a adãugat si Lucia Botici.
Potrivit noilor proiecte de buget, cheltuielile cu salariile asistentilor personali, indemnizatiile de crestere a copilului cu dizabilitãti, serviciile de protectie a copilului si centrele pentru adulti cu dizabilitãti nu au primit niciun leu, bugetul fiind, asa cum spun cei care au protestat, ZERO.
Prezent în Valea Jiului, senatorul Cristian Resmeritã a spus cã primãriile nu vor avea probleme în a acorda aceste salarii. A fost, înainte de a deveni senator, primar la Lupeni si recunoaste cã s-a confruntat atunci cu probleme, însã, acum spune cã nu vor fi astfel de necazuri si le dã asigurãri oamenilor cã nu vor intra în impas. „Ar fi incorect, din punctul meu de vedere sã zic cã 100% nu vor fi probleme. (…) Chiar la Lupeni au existat situatii în care însotitorii persoanelor cu handicap nu si-au primit banii vreo 7 sau 8 luni. Acum, pentru prima datã, se oferã si bani. Înainte nici 10 % primãriile nu alocau. (…) Cota pe impozitul pe venit crescând de la 43%, la 60%, aceia sunt bani pentru social. Deci se transferã spre administratii, dar, pentru prima datã se si finanteazã si pot sã spun cã acolo unde vor fi situatii de crizã si nu vor fi bani, din 7,5% pe impozitul pe venit se echilibreazã”, a precizat senatorul Cristian Resmeritã.
Bugetul votat vinerea trecutã în Parlament a alocat ZERO lei pentru aceste servicii, iar acum, pãrintii acestor copii si adultii cu dizabilitãti au lansat on-line o petitie prin care sã cearã înfiintarea Fondului pentru Dizabilitate, luni urmând sã fie la Parlament.
Diana Mitrache