Urmãtoarele lucrãri pe care ApaServ Valea Jiului le va executa în municipiul Petrosani vor fi fãcute cu foreze. Autoritãtile locale nu mai vor ca drumurile sã fie sparte. A existat o situatie în care municipalitatea de la Petrosani a fost reclamatã la mai multe institutii din cauza anumitor lucrãri. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a explicat cã solul trebuie sã se niveleze, iar abia apoi se poate turna asfalt, lucru pe care multi dintre cetãteni nu îl cunosc.
“A fost o situatie în care am schimbat schimbat o conductã pe tronsonul dintre Mol si sensul giratoriu cu avion, la care s-a astupat, s-a pus pietris, iar la douã sãptãmâni se completa si a rãmas o denivelare de 3-4 centimetri si am fost reclamati la Bucuresti, la Ministerul de Interne, la Radarul drumurilor cã nu se reface carosabilul. Ne reclamã toatã lumea cã nu reparãm drumul”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
ApaServ Valea Jiului trebuie sã aducã la starea initialã si tronsonul de drum de la Lascãr. Alte 29 de puncte trebuie refãcute numai în Petrosani.
“Acum, ce s-a deteriorat de la Lascãr încolo e responsabilitatea ApaServ pentru cã ei sunt concesionarii acestor retele. Sunt încã 29 de puncte în care au intervenit si trebuie refãcute”, a mai spus sursa citatã. Consilierii sunt nemultumiti de calitatea lucrãrilor. Acestia reclamã faptul cã în zonele în care au intervenit cei de la Ape pentru a remedia avariile, nu s-au mai refãcut drumurile.
“Noi din dorinta de a face niste lucruri aprobãm celor care fac traversãri, subtraversãri, canalizãri lucrãri. Le aprobãm cu maximã operativitate, dar ce au distrus trebuie sã aducã la forma initialã. (…) Trebuiau sã aducã la forma initialã, nimic nu aratã la forma initialã cum a fost înainte”, a spus consilierul local Ioan Rus.
Pentru a nu se mai confrunta cu astfel de situatii, autoritãtile locale de la Petrosani le-au impus celor de la ApaServ noi conditii.
“Pentru etapa a douã noi am impus ca subtraversãrile sã se facã prin forare, nu se va mai sãpa niciun drum. Totul se face prin forare. si-au cumpãrat foreze, iar noi o sã fim mult mai atenti la felul în care se desfãsoarã lucrãrile”, a mai spus Tiberiu Iacob Ridzi. Oficialii de la ApaServ sustin cã foreza va fi utilizatã în anumite conditii. “Foreza este pentru lucrãrile noastre personale, proprii. Nu va mai fi deranj fiindcã am fãcut în asa fel încât, împreunã cu cei de la primãriei, am prins si în studiile de fezabilitate si proiect, sã mergem cel mai mult pe zona verde si numai unde chiar nu se poate sã se actioneze în zona drumurilor. Vor mai fi locuri, dar oricum s-au înjumãtãtit fatã de lucrãrile precedente”, a declarat Costel Avram, directorul general al ApaServ Valea Jiului. ApaServ Valea Jiului a semnat în vara anului trecut un contract de finantare în valoare de 90 de milioane de euro. În cadrul acestuia vor fi executate mai multe lucrãri.
Monika BACIU