C el puțin un deceniu, minerii și energeticienii din Valea Jiului sunt în siguranță. Este declarația administratorului societății, Cristian Roșu, care spune că noul contract colectiv de muncă este un act extrem de avantajos și care va fi respectat.
Din 15 septembrie a intrat în vigoare un act prin care minerii și energeticienii au o serie d efacilități, acesta fiind unul dintre cele mai
avantajoase contracte pe care le-au avut vreodată. Și, cel puțin până acum, drepturile au fost respectate.
„Nu avem nicio întârzirere. Salariile sunt plătite la zi, tichetele de masă sunt la zi, nu este niciun fel de întârziere. Ne bucurăm că putem plăti așa cum merită oamenii”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Complexul Energetic Hunedoara este pe ultima sută de metri, iar noua structură va fi chiar un avantaj. Cel puțin asta spune administratorul societății aflată în insolvență acum. „Ne-am gândit foarte mult la oameni, în momentul în care am negociat și semnat acest CCM. Am ținut cont și de partea socială a activității, de faptul că au crescut prețurile foarte mult, în ultimul timp și asm zis că, atât cât putem, să le dăm, n limita a ceea ce noi ne permitem. Și, cu siguranță, vom veuși, mai ales că suntem pe ultima sută de metri pentru înființarea noului complex energetic și atunci lucrurile vor fi mult, mult, mai bune”, mai spune Cristian Roșu.
Iar minerii și energeticienii nu ar trebui să se teamă pentru siguiranța locului de muncă. „Orice angajat, care azi lucrează la CEH, poate să își facă un plan de viitor. Adiucă va ști că, până în 2032 va putea să iasă la pensie, fără niciun fel de
probleme, va putea să își desfășoare activitatea, ba, dimpotrivă, vom face și angajări. Oamenii sunt asigurați și orice angajat de la CEH își poate face un plan pentru următorii 10 ani”, a conchis administratorul special, Cristian Roșu.
Potrivit noilor contracte ce au intrat în vigoare la 15
septembrie, angajații CEH vor avea mărit sporul de periculozitate, pe cel de front, pe cel de fidelitate, sportul de ore suplimentare, dar au și ajutor de încălzire mai mare, ori tichete de masă cu sume mărite, dar și cuantumul în caz de accident de muncă, sau indicatorii pentru lucrările de salvare minieră, pe anumite paliere.
Există și un coeficient de corelare cu inflația și coșul minim, care va genera o creștere a salariuului tarifar, iar pe lângă primele de Crăciun, Paști sau Ziua Minerului, Ziua Energeticianului, se vor da prime și în Vinerea Mare, sau la Sfânta Varvara. De Paști, vor fi două prime, iar negociatorii au introdus și un spor în bani, pentru condițiile speciale de la suprafață.
În noul CCM există bani pentru tichete-cadou cu ocazia Zilei Copilului, pentru fiecare copil al angajaților, până la 14 ani.
Diana Mitrache